Chiar dacă astăzi este unul dintre cei mai apreciați artiști, Gabriel Stoica a făcut mari sacrificii pentru a ajunge în topuri. Artistul în vârstă de 31 de ani a fost abandonat de mamă și a crescut la orfelinat, iar drama sa a fost mediatizată. Chiar dacă a trecut prin momente dificile, acesta nu a renunțat la visul său: acela de a își face o carieră în muzică.
Gabriel Stoica: „Am lucrat trei luni la o fermă de cai”
Ca mulți alți artiști, Gabriel Stoica a fost afectat de restricțiile impuse de pandemie. Atunci când a văzut că nu mai au loc evenimente, a plecat în Elveția deoarece avea de plătit două rate, una pentru casa din Arad și o alta pentru instrumente muzicale. Acolo, Gabriel Stoica a muncit trei luni la o fermă de cai.
„După terminarea evenimentelor am decis să merg în Elveția să muncesc, să îmi pot continua visul de a cânta. Am lucrat trei luni la o fermă de cai, unde le-am dat de mâncare animalelor, am făcut curățenie, iar în timpul liber am lucrat pe lângă fermă.
Determinarea mea a fost știind că în țară mi-am făcut 2 credite. Unul pentru locuință, de 100 de euro, și încă un credit de 250 de euro pentru sonorizare (echipamente muzicale). Creditul pentru muzică l-am făcut în 2019 când încă nu începuse pandemia. Am zis că am făcut cea mai bună investiție în mine”, a spus Gabriel Stoica pentru fanatik.ro.
Gabriel Stoica: „Nu trebuie să îți fie niciodată rușine cu ceea ce muncești”
Artistului nu i-a fost deloc ușor să trăiască departe de țară. Dorul de casă a fost lucrul care l-a afectat cel mai mult, dar ambiția l-a ajutat să treacă peste această situație.
„Am muncit zi de zi chiar dacă eram departe de țara mea. La un moment, îmi era dor de România, de prieteni și cei dragi. Mereu am fost cu gândul și inima la Dumnezeu ca să mă ajute până la capăt. Am ajuns in țară și am mers cu toți banii la bancă și mi-am luat o piatră de pe inimă.
Cu ajutorul lui Dumnezeu și ambiția mea am scăpat de acea rată de 250 de euro pe o perioadă de 5 ani credit. Dacă vrei, poți. Nu trebuie să îți fie niciodată rușine cu ceea ce muncești”, a mai precizat artistul pentru sursa citată anterior.