Viața lui Connect-R a fost marcată de dificultățile financiare de care a fost înconjurat încă din copilărie

Îndrăgitul artist a trăit multă vreme de pe o zi pe alta. Iar în adolescență, până când a reușit să prindă la public, a fost nevoit să vândă ziare pe stradă pentru a se putea întreține. Deși ne vine greu să ne punem în locul lui, Connect-R câștiga doar 30 de lei pe zi. Artistul s-a ferit să vorbească despre această perioadă din viața sa, însă de curând a început să le împărtășească clipele neplăcute.

O copilărie grea

Cu ce se ocupa Connect-R în adolescență. Abia avea ce să mănânce
Instagram

„30 de lei noi! Practic îmi ajungeau să-mi iau țigări, îmi luam ceva de la un fast food din Piața Romană, că acolo se adunau toți rapperi, și un suc, cam asta se întâmpla, de atât îmi ajungeau banii”, a declarat Connect-R.

Un lucru care i-a surprins pe fani, a fost mărturisirea artistului cu privire la modul în care gândea când era mic. Connect-R a declarat că atunci când era mai mic și amărât, credeau că oamenii care au mâncare sunt fericiți.

„Când eram amărât, credeam că oamenii care au mâncare în fiecare zi sunt cei mai fericiţi. Am mai crescut şi am zis ‘gata, domle’, ştiu fericire e atunci când îţi permiţi haine multe şi de firmă. (…) Când am început să fac bani din primele concerte, mi-a dat seama că fericirea e momemntul când învârţi cheia în uşa primului apartament. Cu banii strânşi din concerte şi cu un credit la o bancă, am reuşit să-mi iau un apartament înGiuleşti. 3 camere, parter. Ce vorbeşti Frant! Gata, fericire pe mine”, a mărturisit artistul pe Instastory.

În caz că nu știați, Connect-R nu a visat de mic să devină cântăreț sau dansator. A avut o perioadă, scurtă ce-i drept, în care și-a dorit să devină preot.

„Între 14 și 16 ani voiam să mă fac preot. Asta am visat! De la 16 ani am visat să fiu fix ce sunt acum. Pur și simplu mă uitam foarte multe `Cartea cărților și citeam foarte multe cărticele creștine pentru copii. Și cred că de acolo, dar a fost o etapă foarte scurtă, după care s-a stabilit punctul important, muzica”, a mărturisit artistul.