Fără doar și poate, serialul „La Bloc” a fost extrem de apreciat. În timp ce unii actori au preferat să își continue cariera, alții s-au reorientat. Acesta este și cazul lui Mihai Coadă, care în prezent are 69 de ani și s-a retras la mănăstire.
Motivul pentru care s-a retras Mihai Coadă la mănăstire
Între anii 2002 și 2007, actorul se bucura de succes mai ales după rolul pe care îl primise în serialul „La Bloc”. Deși a jucat în mai multe filme și seriale, publicul îl știe ca Nelu Curcă.
În anul 2012, viața i s-a schimbat radical. Atunci, a fost la o biserică unde preotul a refuzat să îl împărtășească, spunând că acesta s-a îndepărtat de învățăturile lui Dumnezeu. Din acel moment, Mihai Coadă a decis că trebuie să își schimbe viața. Atunci, a decis să se retragă la o mănăstire, unde și-a găsit liniștea. În prezent, acesta își duce traiul în Mănăstirea Turnu, de lângă Ploiești. În acest oraș, se află soția sa, cei doi copii și nepoatele.
În urmă cu ceva timp, Mihai Coadă a mărturisit că multă lume îl strigă Nelu Curcă și că de fapt, nu îi știu numele real. Tot atunci, actorul a mai spus că probabil nu va scăpa niciodată de acest nume.
„Nimeni nu ştie că mă cheamă Mihai şi toţi îşi vor aminti de un Nelu Curcă care îi făcea să râdă înainte de culcare. Din cauza serialului, toată lumea mă strigă pe stradă Nelu Curcă, nu mai pot să scap de acest nume.
Mi s-a întâmplat să mă sune cineva de Sfântul Ion şi să mă felicite de ziua mea, că mă cheamă Nelu. Prima dată când m-a strigat cineva pe stradă „Nelulee” am fost şocat. A doua oară am răspuns cu o glumă”, a precizat Mihai Coadă, pentru PRO TV, în urmă cu ceva timp.