Teodora Trandafir este una dintre cele mai profesioniste prezentatoare de la noi din țară, având în spate o carieră de mai bine de douăzeci de ani în televiziune.

A realizat de-a lungul timpului mai multe emisiuni în diferite stații de televiziune din țară, cele mai multe dintre ele fiind un real succes. Cu toate acestea, vedeta  nu și-a câștigat primii săi bani din televiziune, ci dintr-un domeniu cu totul diferit.

Ei bine, vedeta a câștigat prima dată bani vânzând bilete la o agenție de turism din Capitală. Cu banii din primul său salariu, Teo Trandafir și-a cumpărat un Moș Crăciun de ciocolată, în ciuda faptului că era vară în acel moment. Interesant este faptul că  a mâncat figurina de ciocolată într-un loc neobișnuit…în baie.

„M-am angajat pentru că vorbeam limba franceză”

Sursa: Social media

„Îmi aduc aminte că m-am angajat pentru că vorbeam limba franceză, nimeni de acolo nu o ştia. Era o agenţie din Franţa care deschisese un birou şi în Bucureşţi.

 S-au bucurat să mă aibă în echipă. În acea perioadă exista liberalizarea preţurilor, şi de dimineaţă până seară, preţurile fluctuau fantastic. Dimineaţă pâinea era trei lei şi până seară devenea nouă lei. Din primul salariu, deşi era vară, mi-am cumpărat un Moş Crăciun de ciocolată şi l-am mâncat în baie.” a declarat Teo Trandafir, în exclusivitate, pentru cei de la Adevărul

Puțini cunosc faptul că vedeta a făcut armata pe vremea când avea puțin peste vârsta majoratului. Această experiență a fost una grea și plină de provocări.

„Am făcut armata la termen redus, în Panduri. Erau niște orgolii acolo, de neimaginat. Doamnele căpitan se uitau la noi pentru că eram tinere, aveam 18-19 ani, unele dintre noi arătau bine, iar lor nu le cădea bine. Ne puneau să facem târâș pe coate.

La un moment dat a văzut căpităneasă un șobolan mort și ne-a dat Salt, înainte!, târâș pe coate, până la șobolan. Vedeam cum se apropie șobolanul. Nu puteam să mă ridic în picioare, așa că a trebuit să-mi demonstrez că pot să trec peste!” a povestit Teo Trandafir, acum ceva timp, în cadrul emisiunii ei de la Kanal D