Reclamă

Adi Nartea, personajul protagonistul serialului „Vlad” difuzat în trecut pe PRO TV este cunoscut publicului datorită aparițiilor sale de pe micul ecran, atât în calitate de actor, cât și de prezentator.

Cu toate acestea, înainte de a deveni actor, Adi Nartea a cochetat cu moda. Acesta a participat la nenumărate prezentări de modă, atât în țară, cât și peste hotare. Prezentările de modă l-au ajutat pe acesta să meargă la castinguri pentru reclame. Ulterior, această experiență l-a ajutat să-și descopere pasiunea pentru actorie.

Sursa: Social media

„Lucrurile au venit treptat, dintr-o prezentare de modă la Brașov… în alta în București, apoi unele la festivaluri, apoi internaționale, la Milano. De acolo am ajuns la castinguri pentru reclame, întâi local, iar apoi la unele internaționale, inclusiv pe zgârie-norii din New York, unde prietenii mă anunțau că sunt pe led-urile de acolo, sau în Australia, unde m-a găsit un vechi amic din Brașov.

Cred că totul a venit natural, nu am forțat ceva. Am găsit pasiunea, am văzut că am talent… și atunci mi-am dat voie să fac asta, am zis „why not?!” a declarat Adi Nartea pentru Viva!

Adi Nartea: „Mi-am acceptat soarta…”

Cu toate că nici nu visa să fie actor, Adi Nartea și-a descoperit pe parcurs înclinația față de acest domeniu și chiar a făcut și o școală de profil pentru a se perfecționa.

„Chiar dacă visurile mele nu erau în această direcție, încet-încet, descoperind că eram căutat pentru reclame, prezentări de modă, seriale și filme, am realizat că trebuie să fac și eu ceva în acest sens.

Așa că am făcut tot ce se putea face, inclusiv Școala Populară de Arte pentru Teatru. Cumva mi-am acceptat soarta, nu am fost încăpățânat să fac altceva!” a mai spus actorul pentru sursa citată

De-a lungul carierei sale, Adi Nartea a făcut parte din producții de succes precum „Fast Food” sau „La bloc”.


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro