Lidia Buble și sora ei, Estera au spus „da” aventurii vieții lor în urmă cu câteva luni. Cele două știau dinainte ce presupune „Asia Express”, dar tot au avut parte de surprize. Pe lângă dificultatea de a găsi mașini la autostop, mâncarea a fost una dintre principalele probleme de pe „Drumul Împăraților”. Lidia Buble a fost una dintre norocoasele care s-au descurcat foarte bine la acest capitol și se pare că pâinea i-a adus și beneficii, nu doar kilograme în plus.
Lidia Buble este mereu preocupată de aspectul fizic și investește foarte mult în imaginea ei. Artista a fost conștientă că „Asia Express” îi va da planurile peste cap. Drept dovadă, în primele săptămâni, vedeta deja avea câteva kilograme în plus. Chiar dacă în acel moment a fost extrem de demoralizată, se pare că asta a venit la pachet și cu un avantaj.
Imediat după ce au părăsit competiția, Lidia și sora ei au revenit la „normal”. Cele două au început să poarte din nou ținutele sexy care le-au consacrat, iar un lucru a atras atenția.
Lidia Buble, secretul sânilor mari
Fanii nu au putut să treacă cu vederea peste sânii Lidiei care erau mai mari ca niciodată. Înainte de a pleca din țară, Lidia Buble a mers de câteva ori la doctorul Radu Ionescu, recunoscut pentru implanturile mamare. Fanii Lidiei și-au dat seama că artista nu avea cum să recurgă la o astfel de operație fix înainte de „Asia Express”.
Pentru a pune capăt speculațiilor, vedeta a dezvăluit secretul ei: pâinea. Sora Esterei a glumit pe Instagram și a susținut că un consum constant de pâine a avut efectul de mărire al sânilor în cazul ei.
Lidia Buble și Estera și-au dorit foarte mult să joacea marea finală „Asia Express”. Din păcate, „Drumul Împăraților” s-a încheiat pentru ele fix în semifinală, în ultima etapă din Ierusalim. Cele două nu au putut să plece atât de ușor în țară, așa că au rămas să vadă live încoronarea câștigătorului. Lidia Buble a declarat că este recunoscătoare pentru tot, mai ales pentru timpul petrecut alături de sora ei.