Cu toate că sunt mereu cu zâmbetul pe buze şi plini de viaţă, Gabriela Cristea şi Tavi Clonda se confruntă cu probleme serioase de sănătate, despre care au ales să vorbească în public!
Gabriela Cristea şi Tavi Clonda sunt nişte părinţi model. Nu le refuză nimic micuţelor din viaţa lor, mai ales atunci când vine vorba de luat în braţe, lucru care le-a cam cauzat în ultima perioadă, iar problemele de sănătate s-au accentuat de la o zi la alta.
Potrivit Libertatea.ro, bruneta a ales să vorbească despre perioada grea cu care se confruntă. În plus, ea şi Tavi au început să facă tratamente, susţinând că au spatele „în piuneze”.
„Suntem amândoi cu spatele în piuneze. Tavi face acum niște tratamente: fizioterapie, elongații și tot felul de chestii specifice pentru coloană. Și, când o să termine el, o să mă duc eu. Și când o să termin eu, o să se ducă el din nou și tot așa”, susţine ea pentru sursa citată.
Drept urmare, pentru perioada care vine, trebuie să înceteze să mai facă efort sau să ridice greutăţi. Problema va fi când cele mici vor vrea în braţe la tati, Victoria cântărind deja 14 kilograme.
„În timpul procedurilor nu prea ai voie să ridici. Victoria are 14 kilograme… E greu să te abții să nu o iei în brațe. Ne descurcăm până la urmă”, a declarat Tavi Clonda.
Se topesc după fetele lor
De când le au pe cele mici, Gabriela şi Tavi vor să-şi termine cât mai repede treburile şi filmările, pentru a ajunge acasă la minunile lor. Cei patru petrec timp preţios împreună şi se joacă mereu, tati fiind capul tuturor „răutăţilor”.
„Sunt așa de drăguțe, au început să se joace amândouă, Victoria se tot strâmbă, face toate drăciile cu ea. E foarte simpatică Iris în momentul în care întinde mânuța și o trage de păr pe Victoria. Și începe să plângă dacă o trage foarte tare. Și Tavi e foarte simpatic și zice: „Ce faci, tata? Te lași bătută de Iris?” Conviețuiesc bine”, a povestit vedeta Antena Stars.