În prezent, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Puțini sunt cei care știu cu cine a avut o relație Sandra înainte să devină soția lui Adrian Mutu. Bărbatul a fost surprins atunci când a aflat din presă că este iubita ,,Briliantului”.

Bărbatul celebru cu care Sandra a avut o relație înainte de a-l cunoaște pe Adrian Mutu

Sandra a avut o relație cu fotbalistul Laszlo Seps. Atunci, tânăra a ales să îl părăsească pentru a avea o relație cu antrenorul român. Pe vremea când formau un cuplu, Sandra și Laszlo aveau planuri să se căsătorească. Sandra îi acceptase cererea în căsătorie a fotbalistului pe care îl cunoscuse în Timișoara. Nimic nu prevestea că nu vor ajunge în fața altarului.

Surse apropiate ale cuplului au precizat că Sandra a avut o mică ceartă cu fotbalistul, dar bărbatul a considerat că este ceva de moment și că vor reveni la sentimente mai bune. La scurt timp, tânăra își făcea bagajele și a plecat din casa acestuia. Atunci, Sandra i-a trimis un mesaj lui Laszlo, spunându-i că își dorește o pauză în relație și că relația. Bărbatul s-a gândit că totul se va îmbunătăți în scurt timp, dar a doua zi, Adrian Mutu și Sandra erau surprinși împreună.

Cu ce bărbat celebru s-a iubit Sandra, înainte de a fi cu Adrian Mutu. Soția „Briliantului” s-a despărțit de el cu scandal uriaș
Arhivă

,,Au avut o mică discuție, nimic serios. A doua zi, Sandra a așteptat să plece iubitul ei la antrenament, iar mai apoi și-a strâns toate lucrurile și a plecat. Pe drum, ea i-a dat un SMS lui Sepsi și i-a spus că relația lor s-a terminat, că lucrurile nu mai merg de mult așa cum ar trebui și că are nevoie de o pauză.

El a lăsat-o în pace, a zis că e un moft de femeie și că o să vină singură acasă. După numai două zile, Sandra a fost filmată cu Mutu și s-a purtat că o femeie îndrăgostită lulea, deși în urmă cu nici 48 de ore era logodită cu un alt bărbat”, a declarat o sursa citată de cancan.ro.