Maria, soția fostului președinte Traian Băsescu, a ajuns la venerabila vârstă de 70 de ani. Ea este o familistă convinsă care iubește să petreacă timp cu nepoții ei, departe de ochii curioși ai presei.
Chiar și atunci când era soție de președinte, Maria Băsescu era o prezență cât de poate de discretă în media. acum, la aproape 8 ani de când a ieșit din atenția publicului, ea a rămas la fel de rezervată.
Cu arată Maria, soția lui Traian Băsescu, la 70 de ani
Cea care o mai expune, postând imagini și filmuțele pe rețelele de socializare, este Elena, fiica ei mai mică. De curând, aceasta din urmă a filmat-o pe mama ei în timp ce petrecea timp cu cei trei nepoți ai ei – Sofia Anais, Traian Jr. şi Anastasia.
Recent, Elena Băsescu le-a făcut o surpriză fanilor săi din mediul virtual publicând filmare în care cei trei copii ai ei se distrează de minune alături de bunica lor, Maria Băsescu, la un centru de echitație. Mezina familiei a fost mereu pasionată de sport.
Aceasta nu este prima dată când Maria Băsescu apare în această circumstață alături de nepoți. Ea a fost de mai multe ori protagonista unor filmări și fotografii în care apărea alături de nepoții ei la cursurile de echitație.
O bunică cu acte în regulă
La un moment dat, Maria Băsescu a fost nevoită să nu mai muncească. Soțul ei a plecat pe mare așa că grija celor două fete pe care le are cu Traian i-a revenit ei. Fosta Primă Doamnă a lucrat în turism atunci când era tânără și acum regretă că nu a continuat.
„Sunt casnică. Nu am fost așa dintotdeauna. Când m-a cunoscut soțul meu lucram în turism, pe Litoral. Și îmi plăcea foarte mult, pentru că totdeauna mi-a plăcut societatea, oamenii. Să fie mulți oameni în jurul meu. Mai târziu am ajuns închisă între patru pereți. Am stat foarte mult singură. Regret că n-am mai putut lucra. V-am spus, îmi plăcea compania, agitația”,mărturisea Maria Băsescu într-un interviu, în urmă cu mai mulți ani.