Reclamă

Noua carte de identitate electronică stârnește mare vâlvă în societatea românească. În timp ce Uniunea Europeană obligă autoritățile române să schimbe cărțile de identitate până la 2 august 2021, românii sunt înverșunați și contra acestei decizii, spunând că noul tip de document îi specie sau le amintește de Apocalipsă.

Cristian Tudor Popescu, gazetar, a ținut să comenteze această isterie creată în rândul cetățenilor și să explice câteva aspecte ale noilor cărți de identitate cu cip.

„Am auzit tot felul de teorii ale conspirației. Oamenii ăștia au și o opțiune, nu sunt siliți. Nu, stimați telespectatori, nu sunteți siliți să aveți buletin cu cip. Unii privesc asta ca și când li s-ar înfige un cip în cap, nu în buletin. De pildă, temerea de baza este: o să fim urmăriți, am văzut la dezbaterea publică organizată de MAI, temerea este că o să fim urmăriți peste tot, de colo-colo, pentru că se bagă antene, microantene în cipul respectiv.

Omul ăla de la MAI a spus un lucru ingineresc simplu: domne, antena aia că să funcționeze, îi trebuie baterie. În cip nu e nicio baterie, cum e la telefonul dumneavoastră.

Dar oamenii consideră că așa vor fi urmăriți de stat, de puterile oculte din întreaga lume. Eu le-aș spune așa: statul, serviciile secrete și puterile alea mari din lumea asta vă pot urmări acum, stimați cetățeni ai României, fără niciun cip în buletin.

Dacă se dorește de un serviciu de informații din România sau din străinătate, din Occident, din SUA, dacă se dorește ca un român să fie urmărit, unde se mișcă, cu ce se ocupă, ce contacte are, din diverse motive, cu aprobarea, firește, a unui judecător, poate fi urmărit peste tot. Și tehnologia permite să înregistreze și să folosească aceste servicii oricare convorbire a noastră.

Tot ce vorbim noi, orice convorbire poate fi recuperată și folosită. Prin urmare, nu e nevoie de cip. Suntem în acest moment pasibili de a fi urmăriți, în orice moment, peste tot.

Cei care nu doresc un astfel de buletin pentru că îi tâmpește, pentru că, nu știu, am auzit și asta că nu mai fac copii ăia care au buletin cu cip, cei care au temerile astea pot să rămână cu buletin vechi, fără cip. O singură problemă: nu mai ies din țară. Cu buletinul vechi nu mai ieși. Rămâi aici, patriot, rămâi la Românica. Ceea ce e foarte bine pentru că bănuiesc că toți oamenii ăștia care au temerile astea consideră că răul vine din Occident. De acolo vine cipul ăsta, că nu l-au făcut, aici, românii. Cipul vine de la Oculta, eventual iudeo-masonică internațională care îl bagă și în România acum ca să ne umărescă, să ne înrobească, să ne controleze mințile. E foarte simplu: rămâneți aici în România, nu vă duceți la Oculta iudeo-masonică în Occident cu buletine fără cip.

Ce minte îngustă au atâția oameni, din păcate, din această țară, care nu se gândesc: domne, suntem în UE, trăim pe planeta Pământ și planeta aceasta este globalizată în acest moment. Când se fac pașapoarte și buletine cu cip ele se fac pe toată planeta. Tehnologia nu poate fi oprită”, a declarat CTP.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro