Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre raportul elaborat de Ionuț Vulpescu, președintele Consiliului Național al PSD, despre PSD.

CTP consideră că acest raport este doar „praf în ochi”, declarând că încercă să se regrupeze și să iasă din situația dificilă, profitând de situația fostului lider.

”Aşa cum Hruşciov, atunci, în 1956 îl folosea pe Stalin pentru a îşi face el platformă, lucru care i-a şi reuşit pentru că a ajuns şef suprem al URSS în locul lui Stalin, folosea deci cadavrul lui Stalin, care murise în 1953, pentru a îl acuza de toate relele şi, într-adevăr, erau monstruoase. Dar, în vreme ce Stalin omora milioane de oameni, toţi inşii care acum îi rupeau cadavrul în bucăţi ca să scoată din fiecare ciozvârtă nişte popularitate, toţi acei care erau atunci, Malenkov, Hruşciov şi ceilalţi fuseseră alături de Stalin în toate momentele în care el omorâse oameni. Şi acum vorbeau despre nenorocirea pe care a reprezentat-o Stalin. După aceea, totuşi, trebuia să rămână un reper, pentru că important era ca partidul să nu se slăbească şi reperul se obţine întotdeauna la comunişti, ducându-te la părintele fondator. Adică la Lenin.

Aceeaşi situaţie o avem acum la PSD cu domnul acesta Ionuţ Vulpescu. Deci ăsta este un raport nesecret al domnului Vulpescu care se foloseşte de cadavrul politic al lui Liviu Dragnea nu pentru a reforma PSD ci pentru reprosti din nou oamenii. Asta doreşte domnul Vulpescu, să-i îmboldească pe pesedişti, conducerea PSD.

Avem în acest raport nişte lucruri foarte dure despre PSD: structură dictatorială, distrugerea democraţiei interne, a vieţii de partid, clientelism la bază şi cumpărare de funcţii la vârf. Nu a existat niciodată o asemenea colecţie de acuzaţii scoasă la lumină, la scena deschisă, în istoria acestui partid.

Numai că, după ce le enumeră pe toate, domnul Vulpescu, de fapt înainte de asta, spune: «pentru pregătirea alegerilor locale şi parlamentare».

Adică dânsul consideră, că în trei luni de zile se pot rezolva toate aceste grozăvii care zac în PSD de 30 de ani şi mai multe de 30 de ani, de la strămoşi, şi care vor fi rezolvate în trei luni, după domnul Vulpescu. Asta, din start, ca să înţelegem ce v-am spus adineaori. Acesta nu e un raport care doreşte sau un document, un demers care doreşte cu adevărat reformarea PSD. Nu! Doreşte să mai păcălească o dată alegătorii.

Astea sunt obiective şi aici dă sugestii, acum scurt, în astea trei luni. Acum se rezolvă. Şi democraţia internă şi clientelismul la bază şi vânzarea de funcţii la vârf. Toate. Se rezolvă hoţia, corupţia, minciuna din PSD de 30 de ani încoace, ne spune domnul Vulpescu, până în locale le-am rezolvat.

Ca să vedeţi că ştiu ce spun, mă confirmă domnul Vulpescu în următoarea pagină, spune aşa: «Acţiuni concrete necesare pentru ca PSD să redevină rapid, chiar din lunile următoare, cel mai dinamic şi activ partid din România». Deci e clar, acum vrea să facă toată operaţiunea. «De asemenea», mai spune domnul Vulpescu, care vrea să reformeze partidul, cică, aşa ne spune, «PSD a arătat că poate aduce în prim planul politicii româneşti discuţii progresiste, marcând două premiere absolute: prima femeie premier şi prima femeie care ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale».

Aceeaşi femeie fiind «proasta partidului». Nu după exprimarea mea, acum, că poate se iau doamnele feministe de mine. Nu, după exprimarea domnului Manda de la PSD în şedinţă de partid.

Această doamna care s-a remarcat cum ştiţi în vremea când a fost la putere, este prezentată acum ca o mare realizare a PSD de către acelaşi domn Vulpescu, reformatorul. E o frază care îmi place mult aici: «În pofida acestei abordări cu realizări evidente», deci mai întâi domnul Vulpescu face apologia marilor realizări ale PSD-ului în aceşti ani, pe plan economic, social, cultural şi aşa mai departe şi după aceea spune: «În pofida acestei abordări cu realizări evident, guvernarea PSD are şi o serie de neîmpliniri».”, a declarat CTP, la Digi 24.