Reclamă

Tensiunile dintre SUA și Mexic se amplifică din cauza unei lupte pentru rezervele de apă tot mai mici, relatează CNN. Conform unui tratat vechi de 80 de ani, cele două țări împart apele râurilor Colorado și Rio Grande. Din cauza secetei și temperaturilor foarte ridicate, Mexicul întâmpină dificultăți în a-și respecta obligațiile de livrare a apei, ceea ce îi afectează pe fermierii din sudul Texasului.

„Nu putem oferi ceea ce nu avem”, au declarat unii politicieni mexicani, dar acest răspuns nu îi satisface pe fermierii texani care se confruntă cu o criză agricolă. Unii lideri din Texas au cerut administrației Biden să oprească ajutoarele destinate Mexicului până când acesta își va îndeplini obligațiile.

Ambele țări se așteaptă la o vară lungă și fierbinte, sperând într-o furtună care să reumple râurile afectate de secetă. Totuși, experții avertizează că aceasta este o soluție riscantă și pe termen scurt.

Conform tratatului semnat în 1944, Mexicul trebuie să trimită 2,15 miliarde de metri cubi de apă din Rio Grande Statelor Unite o dată la fiecare cinci ani, iar SUA trebuie să trimită 1,85 miliarde de metri cubi de apă Mexicului anual din râul Colorado. În prezent, Mexicole a livrat doar cantitatea de apă echivalentă cu un an, deși au trecut deja patru ani din actualul ciclu de cinci ani, care se încheie în octombrie 2025.

Maria Elena Giner, comisarul american al biroului binațional, menționează că lucrurile au mers bine în primele decenii după semnarea tratatului, dar la începutul anilor ’90, „ceva s-a schimbat”. Debitul râului Rio Grande a scăzut semnificativ din cauza supraexploatării pentru a servi nevoilor fermierilor și populației în creștere, precum și a secetei și schimbărilor climatice.

Actualmente, cele două rezervoare americane care sunt alimentate cu apă din Mexic și aprovizionează pe fermieri și populație sunt la sub 26% capacitate, respectiv 9,9%. În Texas, fermierii din Valea Rio Grande, precum Brian Jones, avertizează că vor rămâne fără apă foarte curând. Livrările reduse de apă din Mexic și lipsa ploilor amenință și industria citricelor și a zahărului din Texas. „Industria zahărului în Texas este distrusă și nu se va mai întoarce niciodată”, a spus Jones, menționând închiderea singurei rafinării de zahăr din stat în februarie.

În ciuda solicitărilor de a pedepsi Mexicul, criza apei afectează ambele părți ale graniței. Aproape 90% din Mexic se confruntă cu cea mai gravă secetă din 2011, iar teama de „ziua zero” creează tensiuni în unele orașe, inclusiv în Mexico City. Salvador Alcantar, congressman din Chihuahua, a declarat: „Niciun strop de apă nu a mai căzut de mai bine de opt luni”.

Seceta din Mexic a dus la proteste violente, inclusiv la moartea unei femei în 2020 când guvernul mexican a eliberat apă dintr-un lac de acumulare pentru a-și îndeplini obligațiile conform tratatului. „Niciun popor nu ar trebui forțat să livreze ceva ce nu are”, a adăugat Alcantar.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro