Este una dintre cele mai cunoscute persoane din showbiz-ul românesc și cu siguranță un lucru este cert atunci când vine vorba de ea: îi place să arate impecabil. Pentru că adoră să aibă apariții spectaculoase, vedeta nu pierde niciun detaliu atunci când analizează ținutele celorlalți.
Colier de mii de euro
Chiar dacă nu toate vestimentațiile Iuliei Albu sunt pe placul tuturor, pe vedetă nu o deranjează, ba chiar mai mult de atât, alege să fie diferită. Nu de mult, criticul de modă a participat la un eveniment și a furat ochii tuturor datorită prezenței sale. Îmbrăcată într-o rochie superbă, cu capă lungă, albă, articolul vestimentar i-a dat un aspect princiar.
Când vine vorba de accesorii de lux, ea nu se uită la bani. Tocmai de aceea, la o ținută perfect stilată, vedeta a asortat un colier în valoare de 38 de mii de euro. De ceva timp, ea s-a lansat și în afaceri cu bijuterii și se bucură de un succes la care alții doar visează.
„Este o bijuterie care costă 38.000 de euro. Nu mă tem, eu însămi sunt o prețioasă. Sunt vreo 10 bodyguarzi aici, stați liniștiți. Doar că sunt deghizați, ca să nu îi recunoașteți”, a declarat Iulia Albu.
Planuri de vacanță, în viitorul apropiat
Pentru că muncește foarte mult, vedeta nu își permite să petreacă timpul prin vacanțe. Indiferent de cât de mult i-ar plăcea relaxarea, se întoarce la muncă în câteva zile. Ea a mărturisit că încearcă să facă tot posibilul pentru a împărți timpul între familie și muncă. Acum are o carieră impresionantă și în plină ascensiune, însă a făcut sacrificii pentru a ajunge la acest nivel.
„O să plec 2-3 zile în vacanță, după care revin, pentru că am prea multe proiecte care vor începe acum și pentru unele deja filmez și e foarte puțin timp, dar încercăm să împărțim”, a mai adăugat criticul de modă.