Reclamă

Cristine Legarde a fost victima unui accident care a avut loc imediat după Summit-ul de la Bruxelles. Deși în mediul online au existat zvonuri legate de acest subiect încă de zilele trecute, abia acum un purtător de cuvânt al instituției pe care aceasta o conduce a făcut anunțul.

Cristine Legarde implicată într-un accident de mașină

Conform informațiilor furnizate de reprezentantul BCE, autoturismul președintei a fost implicat într-o coliziune vineri. Accidentul a avut loc imediat după ce oficialul a plecat de la Summit-ul desfășurat la Bruxelles.

„Maşina preşedintei a fost implicată într-un accident vineri după-amiază după plecarea de la summitul european de la Bruxelles”, a anunțat purtătorul de cuvânt al BCE.

Cristine Legarde nu era la volan în momentul impactului. De pe scaunul de pasager, oficialul nu a suferit răni grave. Medicii au luat însă decizia de a-i aplica un guler cervical. Deși acest inconvenient poate limita activitatea oricui, Cristine Legarde a decis să își exercite datoriile în continuare, chiar și purtând accesoriul medical.

A suferit o rană minoră şi – în urma unui examen medical – poartă un guler cervical şi în acest timp îşi desfăşoară toate activităţile normal”, a mai adăugat sursa pentru France Presse.

De altfel, nimeni din mașina șefei Băncii Centrale Europene nu a fost rănit în urma accidentului.

Cristine Legarde a avut cea mai recentă apariție publică, marți 28 martie. Oficialul a luat parte la un eveniment desfășurat în Frankfurt. Acesta a fost organizat de Banca Reglementelor Internaționale.

Cu acest prilej a fost lansat un centru care aduce un plus de inovație în serviciile financiare. La proiect iau parte și alte 20 de bănci din sfera euro.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro