Cristina Șișcanu a avut o reacție dură pe rețelele de socializare, după ce unul dintre fanii acesteia a întrebat-o dacă s-a simțit vreodată urâtă, de când a ajuns în lumina reflectoarelor.
Soția prezentatorului de televiziune, Mădălin Ionescu a ținut să menționeze că nu se compară niciodată cu alte femei, chiar dacă are perioade când nu se simte atât de bine în pielea ei, pe cât și-ar dori.
Cristina Șișcanu este mulțumită de felul în care arată
Cristina Șișcanu a dat startul unei noi sesiuni de întrebări pe InstaStory, iar fanii nu s-au ferit să își lămurească câteva dintre curiozitățile, cu privire la viața fostei jurnaliste. Una dintre întrebări i-a atras, însă, atenția soției lui Mădălin Ionescu, căci a fost una destul de îndrăzneață.
„Ești superbă! Fiind parte din showbiz, te simți vreodată urâtă? Te compari cu alte femei?”, suna întrebarea primită de Cristina Șișcanu.
„Urâtă nu m-am simțit niciodată. Nu mă compar cu alte femei, dar sunt unele pe care le apreciez.
Nu este o aroganță: mie îmi place de mine. Asta nu înseamnă că mă consider perfectă, ci pur și simplu am o relație armonioasă eu, cu mine. Evident că sunt perioade în care vreau să slăbesc sau consider că ar trebui să îmbunătățesc ceva din punct de vedere fizic. Mereu e ceva de făcut…mai bine!”, a fost răspunsul Cristinei Șișcanu, postat în mediul online.
Secretul Cristinei Șișcanu pentru a se menține în formă
Cristina Șișcanu a reușit să slăbească foarte mult în ultima perioadă. Soția prezentatorului TV, Mădălin Ionescu relata recent, pe social media, că a fost nevoită să se apuce de dietă, după ce s-a îngrășat 7 kilograme, din vară până în iarnă. În prezent, vedeta susține că a adoptat un stil de viață mai sănătos, cu ajutorul nutriționiștilor.
„Vreau să vă spun că sunt persoane care ziceau că arătam bine și că nu m-am îngrășat. Ba da, m-am îngrășat șapte kilograme, oameni buni, chiar spre opt, după Sărbători, pentru că, ați văzut, erau persoane care mă întrebau dacă sunt însărcinată.
După Sărbători aveam ditamai burta, de la mâncare, nu sunt însărcinată. Așa de grasă eram în ianuarie, de ziua lui tata. Nu am renunțat la niciun aliment. Pe parcursul unei săptămâni trec prin toate grupurile alimentare.”, a povestit Cristina Șișcanu, pe pagina sa personală de Instagram.