Reclamă

Cristina Ich a avut o reacție total neașteptată atunci când a aflat că fostul ei socru a fost reținut de DNA. Vedeta a dezvăluit cum vede întreaga situație. De altfel, vedeta a precizat care este relația ei actuală cu fiul lui Victor Pițurcă. Alex Pițurcă și Cristina Ich au împreună un băiețel în vârstă de 3 ani.

Cristina Ich, reacție după reținerea fostului socru

Cristina Ich a avut o relație de patru ani și jumătate cu Pițurcă Junior. Cei doi au primit vestea că vor deveni părinți după doar câteva luni de relație. Deși momentul i-a luat prin surprindere, influencerița a decis să păstreze sarcina. Astfel, cei doi au acum un băiețel de 3 ani.

Cristina Ich și Alex Pițurcă s-au despărțit însă recent după ce tânărul afacerist ar fi înșelat-o. De altfel, vedeta a recunoscut în urmă cu ceva timp că toți bărbații din viața ei au înșelat-o la un moment dat. Despre motivul care a dus la ruptura dintre ea și tatăl copilului, Ich nu a vorbit însă public. Cu toate că fanii din mediul online au asaltat-o cu întrebări legate de acest subiect.

Nu am nimic de comentat despre lucruri de genul ăsta. Sunt cu copilul la munte. Mă întorc în țară și nu știu nimic. Nu sunt în măsură să comentez.„, a declarat vedeta, conform Fanatik.ro.

Totuși, în ceea ce îl privește pe tatăl fiului ei, Ich a avut o reacție total neașteptată. Vedeta a mărturisit că îl iubește în continuare indiferent de contextul prin care acesta trece.

Eu sunt alături de Alex, îl iubesc și… nu există! Îi sunt alături orice ar fi, indiferent ce ar păți.”, a spus Cristina Ich.

Fostul selecționer este în continuare audiat de procurorii DNA

Amintim că Victor Pițiurcă a fost reținut astăzi de DNA pentru 24 de ore. Fostul selecționer a fost chemat la sediul instituției pentru audieri. Numele lui apare într-un dosar legat de achiziții de măști medicale în timpul pandemiei. Ar fi vorba despre un contract care presupunea distribuirea a 100.000 de măști FFP3 spre Ministerul Sănătății. Fondurile rezultate din tranzacție au ajuns în firma lui Pițurcă Jr.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro