În urma naşterii sale, Cristina Ich a devenit tot mai activă pe retelele de socializare, postările ei fiind axate în special pe experienţele prin care trece ca nouă mimică.

Astfel, vedeta a povestit într-un clip legat de momentele trăite de după naştere, ghinionul pe care l-a avut în momentrul în care a întâlnit un psiholog care nu îi împărtăşea opiniile.

„Ştiţi că după ce naşti vine un psiholog la tine, a doua zi, să vadă dacă eşti ok că eşti în perioada de lăuzie, hormonal eşti dată peste cap. Vine un psiholog să vadă dacă eşti ok. S-a aşezat pe scaun şi mă plictisea pe acolo. Începuse pe acolo „hai să facem un exerciţiu, imaginaţi-vă că sunteţi pe un câmp şi că alergaţi” şi mă lua somnul şi o lăsam să bolborăsească pe acolo şi mie mi se făcuse somn la un moment dat şi eram în pat şi vine mama şi o auzea pe aia cu câmpul, vă daţi seama cu ce voia ea să facă pe acolo. Şi o aude mama. Şi când a văzut-o a spus: „Ce aveţi, doamnă? Sunteţi nebună?”, a scris Cristina Ich pe contul ei de Instagram.

În acest sens, văzând că medicul nu face altceva decât să o irite pe fiica ei, mama Cristinei i-a cerut psihologului să părăsească salonul.

„Când a auzit-o mama, când a intrat în cameră şi aia era „Imaginează-ţi că eşti pe un câmp şi mergi aşa uşor „, vă daţi seama că mamei i s-a părut super ciudat, mama nefiind obişnuită cu aşa ceva. Şi a început să spună „Ieşi doamnă afară! A fost psihologul la fiica mea, ce-i mai faci şi tu? Nu are nevoie!” Bine, şi a fost destul de dură mama la chestia asta că na.”, a mai spus Cristina.