„Facerea de bine …” este doar o vorba românească, însă în aceste zile pentru nimeni nu se aplică cel mai bine decât pentru Cristina Ich. Tânăra influencer a fost târâtă în plin scandal în urma unui proiect de caritate pe care l-a promovat și ulterior care a ajuns să fie aspru dezbătut de, practic toată lumea.

Probabil că izolarea și statul în casă nu scot cele mai frumoase părți din noi la suprafață, însă ca să înțelegem situația aceasta, avem nevoie de un cap limpede și de un pas în spate pentru a privi mai bine lucrurile.

Astfel, din câte știm până acum, Cristina Ich este contactată de organizatorii unei campanii care afirmă că doresc să sprijine Institutul Național de Cercetare Cantacuzino.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Aceștia îi propun Cristinei să ia parte la inițiativa lor, iar după ce ea acceptă, publică următoarea postare pe contul ei de instagram:

Precum și alte comentarii în sprijinul acestei campanii:

Toate bune și frumoase numai că de aici începe iadul pentru Cristina Ich. O armată de bloggeri, hateri, internauți și alte persoane mai mult sau mai puțin de seamă s-au aliniat pentru a da cu piatra, mai mult sau mai puțin pentru apărarea moralității și cel mai posibil de dragul audienței.

Prima care ridică un semnal de alarmă și singura persoană care a avut probabil o îngrijorare reală este Corina Vintan, fost purtător de cuvânt al MAE, care ajunge să critice într-o postare această inițiativă de strângere de fonduri spunând:

„Să ceri 10 euro populației și apoi să explici cum doar o treime merg către cauză, apoi o treime către un premiu care este un apartament de lux în nordul Bucureștiului și o treime pe cheltuieli de marketing, adică influenceri? Mi se pare exagerat dacă nu de a dreptul vulgar și deplasat.”

Ținta ei este deci organizatorii și proiectul în sine. Însă, deoarece în această postare se regăsește și o poză de pe contul de instagram al Cristinei Ich este deja sânge în apă și rechinii încep să dea târcoale.

De la tabloide până la bloggeri, de la fani până la hateri, o furtună se dezlănțuie împotriva tinerei influencer din toate părțile. Dându-și seama că lucrurile încep să ia o turnură total neașteptată, Cristina Ich a declarat în urmă cu câteva ore cu ochii în lacrimi:

„Cât hate mi-am luat de ieri până astăzi…Și de la oameni pe care i-am cunoscut și i-am ajutat. Eu înțelesesem de la voi că sunt plătită pe drepturi de imagine, ceea ce s-a întâmplat.

Am semnat un contract acum șase luni (…). Cum să vă gândiți, eu, care refuz campanii, că vă iau banii?

Ce mizerie de om ar trebui să fii? O fată mi-a zis că a dat din salariul ei…”

Ea a mai adăugat:

„Ceea ce este deranjant este să credeți că eu aș putea să iau vreodată bani de la voi și să-i bag în buzunar.

Înțeleg că toată lumea acum încearcă să facă bani, să profite cât mai mulți. Frate, suntem oameni! Am un copil!

Cum m-ar ajuta pe mine să iau bani de la o fată care și-a donat din bursă sau din salariu? Cam câtă minte să ai?…

Nu aș putea să dau ochii cu nimeni dacă aș face asta”

Cunoscută că Angelina Jolie de România, Cristina a aflat zilele acestea pe pielea ei că reversul faimei este scandalul și nu poți avea una fără alta, indiferent în ce cultură te afli. Pentru ceilalți dintre noi, muritorii de rând, s-a mai scurs o zi de carantină.

 

Cine este Cristina Ich

Christina Ich este influencer, iar imaginea ei reprezintă, pentru foarte multe tinere din România, un ideal al feminității. Aceasta oferă sfaturi legate de beauty, de life style, relații, încredere în sine și ceea ce înseamnă, de fapt, feminitate. Se află într-o relație cu Alex Pițurcă și, de curând a devenit mama a unui băiețel pe nume Noah.