Cristina Ich are parte, în momentul de față, de cea mai mare popularitate în mediul online dintre vedetele de la noi din țară. Nu este de mirare acest lucru, mai ales pentru că ea susține și își educă femeile care fac parte din comunitatea ei într-un mod aparte.

Cu toate că acum are tot ce și-ar putea dori, visul ei cel mare de a deveni medic nu a fost realizat. Din cauza unei întâmplări total nefericite, Cristina Ich a renunțat la studii.

Cristina Ich este foarte iubită de fanii ei de pe rețelele de socializare. Este adevărat faptul că pe cât de apreciată și iubită este, pe atât de controversată poate părea în ochii altor oameni. Pe lângă frumusețe, șatena dă dovadă în fiecare zi de autenticitate. Este mamă, având un băiețel minunat împreună cu Alex Pițurcă.

Cristina Ich, motivul tragic pentru care nu a terminat Facultatea de Medicină

Cristina Ich recunoaște că are mai multe regrete, însă unul dintre cele mai puternic este legat de faptul că nu a terminat Facultatea de Medicină. Viața i-a dat cu totul planurile peste cap, astfel că ea s-a aflat, la un moment dat, în imposibilitatea de a se mai concentra pe studiu.

A fost una dintre cele mai grele perioade din viața ei, pentru că părinții ei au suferit un accident cumplit. Până la o tragedie nu mai era decât un pas. A suferit un șoc la nivel psihic, motiv pentru care nu a mai reușit să facă față studiului.

„Acesta este un subiect sensibil pentru mine, pentru că mi-aş fi dorit să devin medic. Aveam toate şansele. Însă mi s-au dat planurile peste cap atunci când părinţii mei au trecut printr-un accident groaznic, în care era să-i pierd. Asta m-a dărâmat psihic. Nu am mai dat randamentul necesar pentru a face faţă studiilor.”, a povestit Cristina Ich.

Cristina Ich nu s-a oprit aici, pentru că mărturisește că a mai început câteva facultăți, însă nu a reușit să ducă la capăt pe niciuna dintre ele. Cu această ocazie, vedeta declară faptul că ea nu poate reprezenta un exemplu din acest punct de vedere și că îndrumă toate tinerele să se axeze pe studiu și să ia foarte în serios educația. Chiar dacă acum nu duce lipsă de nimic, regretul că nu a reușit în acest plan încă există.

Cristina Ich a început Facultatea de Medicină, dar nu a apucat s-o termine! Care este motivul dramatic pentru care a renunțat la studii: ”Aveam toate șansele, însă...”

Cristina Ich îndeamnă tinerele să se concentreze pe educație

„Vreau ca fetele să se concentreze pe propria evoluţie şi educaţie, atât la nivel fizic, cât şi moral. Dacă eşti frumoasă, se vor folosi alţii de frumuseţea ta. Dacă mai eşti şi deşteaptă, vei învăţa să-ţi foloseşti frumuseţea în favoarea ta.”, a mai spus ea.

Cu toate că a ajuns în stadiul în care, din punct de vedere material, își permite orice și-ar dori, Cristina declară faptul că toată activitatea ei din mediul online are la bază educarea și emanciparea tinerelor din ziua de astăzi.

„Eu nu tind să dau lecţii de viaţă nimănui, pentru că şi eu greşesc şi încă am multe de învăţat. Tot ce fac este să împărtăşesc propriile mele experienţe, iar dacă cineva găseşte ce să înveţe de acolo, mă bucur mult. Într-adevăr, sunt bărbaţi care îmi critică abordarea, dar să ştiţi că sunt cazuri în care inclusiv bărbaţii mă susţin şi se regăsesc în spusele mele. Oricare ar fi reacţia publicului, scopul meu de bază este să educ femeile, să le ofer încredere de sine şi curajul necesar pentru a deveni o versiune mai bună a lor.”, a mărturisit vedeta.