Reclamă

Cristina Dorobanțu a devenit cunoscută publicului larg după participarea la „Bravo, ai stil”, iar de atunci a fost implicată în mai multe proiecte de televiziune. Acum, are o carieră de succes, iar fiecare apariție a sa este impecabilă. Tânăra a recunoscut recent că a apelat la ajutorul medicului estetician și a vorbit despre intervențiile pe care le-a suferit.

Cristina Dorobanțu este adepta intervențiilor estetice și consideră că fiecare om trebuie să facă tot ce consideră pentru a arăta cât mai bine. Vedeta nu se ferește nici să recunoască faptul că și ea la rândul ei a trecut de câteva ori pragul cabinetului medicului estetician. Aceasta a mărturisit că până acum a apelat la două intervenții și dacă o să fie nevoie nu o să se oprească aici.

Mai exact, Cristina Dorobanțu a mărturisit că și-a mărit bustul și a apelat și la acidul hialuronic în zona buzelor.

„Sunt de părere că oamenii trebuie să facă și ceea ce își doresc. Nu sunt în poziția în care să critic un om sau să îl condamn pentru ceea ce decide cu corpul lui, cu viața lui. Eu am apelat la intervenții estetice, am implant mamar și am apelat și la acid hialuronic în zona buzelor. Nu am nimic împotriva lor, consider că atâta timp cât putem apela la ele, nu văd de ce să nu o facem, nu este nimic rușinos.”, a declarat Cristina Dorobanțu, potrivit libertatea.ro.

Cristina Dorobanțu, totul despre intervențiile estetice. De câte ori a ajuns vedeta în cabinetul medicului estetician
Instagram

Cum arată bărbatul perfect pentru Cristina Dorobanțu?

Deși este în lumina reflectoarelor de ceva vreme, despre viața sentimentală a Cristinei Dorobanțu nu se știu prea multe lucruri. Aceasta a preferat să păstreze mereu discreția legat de acest subiect, însă a vorbit despre cum ar trebui să fie bărbatul ideal pentru ea.

„Când vine vorba de viața mea personală, lucrurile nu sunt deloc simple. Când voi avea ceva de declarat, voi ieși în fața tuturor și voi spune cu zâmbetul pe buze și radiind de fericire, pentru că sunt o femeie asumată.

Bărbatul ideal pentru mine este acela care m-ar susține necondiționat și m-ar proiecta ca fiind universul lui. Sunt puțini bărbați care fac asta, dar cei care pot face acest lucru, cu siguranță, sunt cei mai fericiți bărbați din lume. Sunt bărbații ideali.”, a mai declarat Cristina Dorobanțu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro