Cristina Mihaela Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D nu se sfiește și mărturisește că este superstițioasă. Vedeta poartă în geantă un anumit obiect, care, după cum chiar ea spune, o protejează și o ajută în îndeplinirea proiecțiilor sale.

Ei bine, este vorba despre o icoană. Prezentatoarea știrilor spune că, ori de câte ori privește icoana, automat știe că orice își dorește va deveni realitate. Cristina Dorobanțu susține că este o persoană foarte credincioasă, iar în fiecare seară, nu se pune să doarmă până ce nu și-a spus rugăciunea.

Cristina Dorobanțu: „Sunt un om extrem de credincios”

Sursa: Social media

Am anumite superstiții! Am o icoană pe care o port mereu la mine. De fiecare dată când o privesc știu că orice proiectez se întâmplă! Sunt un om extrem de credincios care nu uită să își spună rugăciunea în nicio seară!” a declarat Cristina Dorobanțu, prezentatoarea știrilor Kanal D, pentru unica.ro.

Dacă nu am fi văzut-o pe micul ecran pe Cristina Mihaela, cu siguranță aceasta ar fi avut propriul său cabinet de psihologie. Susține că îi place acest domeniu pe care, de altfel, l-a și studiat. A citit despre oameni, caractere și principii și spune că este de-a dreptul impresionată să audă poveștile oamenilor și să încerce să-i ajute în eventualitatea în care aceștia îi cer sfatul. De asemenea, Cristina Mihaela spune că îi pasă de oamenii din jurul său, iar dacă nevoia o cere, face orice pentru a-i ajuta pe cei aflați la nevoie.

„Mi-ar fi plăcut să studiez psihologia! Am învățat și citit multe despre caractere, oameni, valori și principii! Încă mă fascinează dacă aud povești de viață, și să încerc să găsesc soluții pentru cei care îmi cer sfatul. Îmi pasă de oameni! Și, dacă îmi stă în putere, îi ajut.” a mai spus aceasta pentru sursa citată anterior