Cristian Comănici a făcut câteva declarații neașteptate cu privire la tânăra de 25 de ani. Fostul concurent al emisiunii matrimoniale „Puterea dragostei a mărturisit că Bianca Mitroi i-a atras atenția. Chiar și așa, tânărul își dorește ca lucrurile să vină de la sine.
Cristian Comănici, despre concurenta de la „Casa Iubirii”: „Bianca încearcă să creeze o impresie”
Tânărul este fratele Biancăi Comănici, cea care a câștigat sezonul doi al emisiunii matrimoniale de la Kanal D. Bruneta prezintă „Culisele iubirii”. Emisiunea este un fel de backstange în care ies la iveală detalii pe care telespectatorii nu le văd. Într-una dintre ediții, Cristian Comănici a fost surprins în timp ce vorbea cu sora sa, mărturisindu-i că Bianca Mitroi i-a atras atenția și că este o tânăra care reușește să se facă plăcută. Chiar dacă îi place de concurentă, Cristian Comănici nu forțează lucrurile și își dorește ca lucrurile să vină de la sine.
„Am văzut-o pe Bianca, mi se pare cea mai frumușică, așa am văzut de la televizor, am văzut-o mai zâmbăreață, mai caldă.
Pe Instagram, am văzut-o un pic că insista pe ceva, pe expresivitate, pe felul cum vorbește. Încearcă să fie într-un anumit fel, cred că ar trebui să lase că lucrurile să se întâmple de la sine. Te apropii mai mult de omul care e natural.
Ea ține să se facă plăcuta, ține din scurt. Și eu pot fi într-un anumit fel, să fac omul să mă placă, însă după ceva timp, lucrurile se vor destrăma. Bianca încearcă să creeze o impresie și celor din casă și de acasă”, a fost părerea lui Cristian Comănici.
Bianca Mitroi este din Drobeta-Turnu Severin și este interpretă de muzică de petrecere. Tânăra a mărturisit înainte de a intra în emisiune că speră să își cunoască alesul și chiar să își întemeieze o familie.