Reclamă

Cristi Minculescu este unul dintre cei mai apreciați artiști din România.

Solistul în vârstă de 63 de ani, s-a retras din formația Iris în urmă cu șase ani, din cauza anumitor degradări morale pe care le trăim. Cristi Minculescu a continuat să cânte. Însă nu într-o trupă, ci singur sau în colaborări. Iar acest lucru i-a permis să stea mai mult cu familia. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Click pentru femei, solistul a vorbit despre viața de familie și mai ales despre nepoțica sa.

O față mai puțin cunoscută

Cristi Minculescu se bucură de viața de bunic. Fostul solist al trupei Iris este un familist convins
Facebook

“Aşa este, a fost o perioadă în care m-am putut dedica mai mult familiei. Deși la începutul pandemiei, când lucrurile erau atât de neclare, până la apariţia vaccinurilor, am încercat să ne protejăm cât mai mult unii pe alţii.

În orice caz, e mult mai importantă calitatea timpului petrecut împreună. Față de cantitateşi încerc ca orice moment să fie deosebit. Un moment cu adevărat impresionant a fost când unul dintre concertele noastre de la Hard Rock a coincis chiar cu ziua Larei. Și am putut să-i cântăm cu toţii „La Mulţi Ani“. Eu am fost mai emoţionat ca oricând. Asta pot să vă spun sigur.”, a mărturisit solistul în exclusivitate pentru clickpentrufemei.ro.

Întrebat dacă celebritatea sa i-a bulversat pe gemenii săi, Cristi Minculescu a mărturisit că Mădălina și Florin au gestionat foarte bine situația. Copiii artistului au fost maturi și echilibrați încă de mici.

“Cred că au gestionat foarte bine această conjunctură, au fost foarte maturi şi focusaţi pe propriile interese şi pasiuni. Încât să nu se lase afectaţi în vreun fel de stilul nostru de viaţă, mai deosebit.

Au fost şi sunt încă foarte echilibraţi, independenţi, mândri de mine. Nu am simţit niciodată vreo presiune din partea familiei mele. Acest lucru m-a şi ajutat să ajung la performanţele profesionale la care am ajuns.”, a adăugat acesta pentru sursa menționată.


Reclamă

Share.

Alexandra Neacșu, are 24 de ani și e absolventă a Facultății de Artă Geo Saizescu. Îi plac foarte mult filmele sci-fi, cărțile horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membră fondatoare a „Teatrului Nou”.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro