De-a lungul emisiunii matrimoniale, Cristi Marinescu și Cristian Comănici au avut mai multe discuții care au pornit de la Mariana.

Cei doi foști concurenți și-au adus aminte de replicile pe care și le aruncau unul altuia, iar Cristian Marinescu a surprins cu dezvăluirile făcute. Mai exact, tânărul ține legătura cu Mariana și nu exclude să aibă o relație cu ea. 

Cristi Marinescu: Nimeni nu vine pentru relație, cum nici el n-a venit, nici eu nu am venit

Pe când erau în competiție, Cristi Comănici și Mariana au încercat să fie un cuplu. Lucrurile nu au ieșit așa cum și-au dorit, așa că au decis să rămână prieteni.

La acel moment, s-a zvonit faptul că motivul pentru care cei doi au ajuns să se despartă ar fi chiar atracția Marianei față de Cristi Marinescu. Chiar și așa, acest detaliu s-a dovedit a fi doar o presupunere din partea fanilor, drept dovadă că Mariana și Cristi Marinescu nu au format un cuplu.

„Cred că s-a întâmplat (n.red. certurile dintre ei) de când m-am întors în casă. Dacă ne întâlneam altfel, poate eram prieteni foarte buni. Dacă nu am fi strâns ura aia și presiunea din partea oamenilor, ar fi fost diferit.

Am avut și clinciuri pentru femei, stai liniștit. La un moment dat, când eu am avut roțile oprite cu Mariana, el nu era axat pe nimeni, trebuia să faci ceva”, a mărturisit Cristi Comănici în cadrul emisiunii „Bărbați vs. femei”.

Inevitabil, în discuția s-a adus vorba și de relațiile în care a rămas Mariana cu fostul concurent, Cristi Marinescu. Tânărul a surprins pe toată lumea atunci când a spus că are multe lucruri în comun cu aceasta și chiar a fost vorba și de o ieșire împreună. Tot el a mai spus că nu exclude varianta unei relații cu tânăra.

„Toată lumea vine acolo să se gândească la el, să câștige bani, notorietate. Nimeni nu vine pentru relație, cum nici el n-a venit, nici eu nu am venit. Aș putea să am o relație cu Mariana. Avem multe lucruri în comun. Vorbim des, ne comentăm peste tot, am vorbit să ne vedem”, a povestit Cristi Marinescu.