Cristi Borcea și Valentina Pelinel s-au întâlnit cu Cristian Boureanu în aeroport. A fost o întâlnire neașteptată pentru toți trei. Mai mult, cei trei au mers chiar cu același avion.

Valentina Pelinel a fost căsătorită timp de 7 ani cu Cristian Boureanu. Însă, imediat după divorț, afaceristul și-a găsit liniștea în brațele Laurei Dincă, de care s-a despărțit acum câteva luni. Pe de altă parte, Valentina s-a căsătorit cu prietenul lor, Cristian Borcea.

Legăturile dintre aceștia s-au rupt din momentul în care au divorțat. Însă, după mulți ani, cei trei au dat nas în nas chiar în aeroport. Mai mult, aceștia au mers chiar cu același avion!

social media

Cristian Borcea, Valentina Pelinel și Cristian Boureanu, toți trei în același loc!

Cei trei s-au întâlnit din întâmplare într-un aeroport din România, notează cancan.ro

În acel moment, Valentina Pelinel și Cristian Borcea ar fi rămas fără cuvinte, în momentul în care au dat ochii cu Cristian Boureanu. De asemenea și Cristian Boureanu a avut o reacție neașteptată atunci când i-a văzut pe cei doi.

„Wow, ce oameni”, ar fi spus omul de afaceri, scrie sursa menționată mai sus.

Se pare că Boureanu a părăsit țara fără compania unei domnișoare sau a unei doamne.

Cristian Boureanu a fost părăsit de către Valentina Pelinel

Deși are noroc pe partea profesională, nu putem spune același lucru și pe partea sentimentală. Cristian Boureanu a trecut prin trei mariaje eșuate, ce l-au lăsat cu un gust amar. Valentina s-a despărțit de Boureanu în anul 2014 pentru a întemeia o relație de iubire cu Cristian Borcea.

„Când a fost vorba de Valentina, nu am avut scrupule. Când a m văzut-o a doua oară am zis, e clar că va fi cu mine și va fi mama copiilor mei. Am fost tot timpul cu ea. Tot timpul. De când am văzut-o, chiar dacă m-am însurat cu Alina, niciodată nu i-am cerut să pună capăt căsniciei cu Boureanu. Ea era într-o relație care scârțâia de foarte mulți ani și ne-am plăcut ”, a recunoscut Cristi Borcea la acea vreme.