Cristi Borcea are sănătatea șubredă.

Fostul președinte executiv al clubului Dinamo a mărturisit, fără rețineri, că se confruntă cu o boală de mai bine de 11 ani. El nu reușește deloc să se odihnească, motiv pentru care a ajuns să ia câte cinci pastile pe zi. 

Cristi Borcea are sănătatea șubredă. Cu ce probleme se confruntă soțul Valentinei Pelinel

Cristi Borcea are sănătatea șubredă. Actualul soț al Valentinei Pelinel a fost eliberat din închisoare în noiembrie 2020. După ce a ieșit de la pușcărie, el mărturisea că trece printr-o perioadă tulbure, din punct de vedere al sănătății. Mai mult de atât, Borcea a suferit și două operații la inimă.

Fostul președinte al clubului dinamovist spunea că totul s-a declanșat din cauza implicării sale în fotbal, iar acum a devenit dependent de pastile. Borcea a spus că atunci când se afla la conducerea clubului Dinamo, acela a fost momentul în care a început să aibă probleme de sănătate.

 „Am pierdut mult, cel mai mult am pierdut sănătatea. Nu dorm noaptea, iau cinci pastile pe zi, două operaţii pe cord, două divorţuri, mai mult ce sa pierzi? Plus atâtea milioane. Am norocul că am o familie extraordinară, o soţie deosebită, care mă întelege că sunt momente grele prin ce am trecut (…). Le-am zis ca e fotbalul pe primul plan”, a spus Borcea, potrivit Libertateapentrufemei.ro.

Câte operații estetice are Cristi Borcea

foto: captură Kanal D

În emisiunea lui Denise Rifai, de la Kanal D, Cristi Borcea a dezvăluit ce intervenții estetice și-a făcut. Omul de afaceri Cristi Borcea are 51 de ani și vrea să arate cât mai bine.

 „Am câte puţin aşa din fiecare, dar dacă nu te îngrijeşti, când ajungi la 50 de ani… Eu am avut şansă că la 25 de ani am făcut primul salon pentru Mihaela (n.r. Mihaela Borcea, prima lui soţie), în Dorobanţi, practic pentru mine l-am făcut.

Şi apoi am făcut clinica şi de atunci am început cu masaje, cu tratamente faciale. De la 30 de ani am început cu aparate, la 35 de ani am început şi cu puţin botox, am combinat. Tot timpul am lăsat să nu se cunoască diferenţa. Dacă nu faci nimic şi dintr-odată îţi schimbi înfăţişarea, întinereşti brusc, arată urât. Eu am făcut aşa câte puţin, să ţin ritmul”, a declarat Cristi Borcea, conform click.ro.