O crimă teribilă a avut loc în Drobeta Turnul Severin. O tânără de doar 26 de ani a fost ucisă cu bestialitate de iubitul său de 53 de ani. Bărbatul este recidivist și numai e terminase de ispășit o pedeapsă pentru o faptă asemănătoare.
O tânără de 26 de ani din Mehedinți și-a găsit sfârșitul în brațele propriului iubit. Aceasta a fost înjunghiată de 9 ori de către concubin. După prima lovitură fata a încercat să fugă, însă bărbatul a prins-o și a terminat ce a început. Scenele de groază s-au desfășurat chiar în fața vecinilor, care au alertat autoritățile.
Filmul tragediei a început la scara blocului în care tânăra locuia. Bărbatul a venit acasă sub influența băuturilor alcoolice, găsindu-și partenera pe bancă, în fața blocului. Acesta a vrut să o sărute, însă femeia a refuzat, fapt ce a dezlănțuit furia bărbatului. A înjunghiat-o pe loc. Femeia a fugit în scara blocului pentru a se pune la adăpost, însă a fost prinsă de individ și înjunghiată de alte opt ori.
Bărbatul este recidivist
La întreaga scenă de groază au fost martori vecinii. Aceștia au încercat să intervină, însă fără succes. Tot ei sunt cei care au dat alarma și au anunțat autoritățile. La fața locului s-au deplasat imediat echipajele de salvare. Medicii au găsit-o pe femeie în stare de inconștiență, într-o baltă de sânge. În ciuda eforturilor pentru aceasta nu s-a mai putut face nimic și a fost declarat decesul.
Se pare că bărbatul care a ucis-o era recidivist. Chiar în vara acestui an fusese eliberat din închisoare. A petrecut mulți ani în spatele gratiilor pentru o faptă asemănătoare, își ucisese și în trecut partenera. Cum nu se afla la prima faptă de acest gen, bărbatul nu a arătat pic de milă pentru tânără.
„Am văzut că a dat cu cuțitul de două ori, pe bancă, a doua bancă. I-a dat și a zis «Ce, nu muriși? Lasă că îți mai dau». Iar pe sală colo i-a dat două cuțite în spate și pe urmă eu am sunat la Poliție.”, a declarat unul dintre martori, potrivit stirileprotv.ro.