În noaptea de miercuri spre joi un bărbat din Sectorul 4 Bucureşti şi-a găsit sfârşitul ucis de foştii chiriaşi. Bărbatul, în vârstă de 64 de ani ar fi luat parte la o serie de altercaţii pe baza unor acte făcute împreună cu foştii contractanţi. Poliţiştii au pornit de urgenţă în căutarea criminalilor, iar vecinii bărbatului omorât povestesc pentru anchetatori că în casa respectivă proprietar ar fi fost o femeie care este dispărută de trei ani.

”Credeam că aţi venit să întrebaţi de o femeie pe care nu am mai văzut-o de trei ani de zile. Ultima dată am văzut-o fiind târâtă de el, ea cerea medicamente, el ţipa la ea. De atunci nu am mai văzut-o. Dar mirosea îngrozitor a afumat, câteva săptămâni a mirosit aşa. Bărbatul ăsta e Dincă doi. I se spune Colonelul. Sunt foarte mulţi chiriaşi pe aici, vreo 20 de inşi pe lună. Nu rezistă niciunul mai mult de o săptămână”, a declarat unul dintre vecini pentru Antena 3.

„În noaptea de 1 ianuarie, în jurul orei 23.50, prin apel 112 a fost sesizat că în locuinţa sa a fost găsit decedat un bărbat de 64 de ani, prezentând anumite leziuni în zona capului. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor”, informează Poliţia Bucureşti.