Reclamă

După China şi Coreea, Italia se află pe locul 3 mondial la modul în care evoluează noul virus chinezesc. Italienii au anunţat că până la această oră sunt înregistrate 400 de cazuri de infectare cu noul virus chinezesc Covid – 19. Numărul infectărilor este în creştere alarmantă.

Astfel, potrivit oficialilor, doar în ultimele 22 de ore, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a crescut cu 25% în Italia.

Zonele cele mai afectate, care rămân închise sunt cele din nordul țării, regiunile Lombardia, din apropiere de Milano, dar și regiunea Veneto, în apropiere de Veneția.

Până acum, 12 persoane au pierdut lupta cu viaţa din cauza coronavirusului chinezesc.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este pentru prima dată, de la apariţia virusului în 2019 în Wuhan, de când Covid-19 se extinde atât de repede în afara Chinei.

La nivel mondial, numărul oamenilor bolnavi de coronavirus a trecut de 80.000, iar peste 40 de ţări au anunţat infectarea cu Covid-19.

Tot la nivel mondial, numărul deceseor se apropie de 3000.

 


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro