Reclamă

În Republica Dominicană sunt probleme de natură majoră. Se pare că mai mulți concurenți de la „Survivor” au fost infectați cu covid-19. Aceștia provin din Cehia și Slovacia. Televiziunea care difuzează emisiunea ceho-slovacă a făcut un anunț pe rețelele de socializare, în care au informat publicul show-ului că există probleme de sănătate în rândul concurenților.

Membrii celor două țări care au fost testați pozitiv cu corona virus, vor fi ținuți sub supravegherea medicilor și testați constant pentru a verifica dacă vor ieși din nou pozitiv sau negativ.

Producătorii ceho-slovaci au fost nevoiți să întrerupă filmările

Show-ul nu a apucat să fie difuzat mai mult de 2 săptămâni. La începutul lunii ianuarie, concurenții au ajuns în Republica Dominicană pentru a da startul competiției. Ulterior, din cauza concurenților care au fost testați pozitiv cu covid-19, producătorii au decis să întrerupă filmările, potrivit Fanatik.  Televiziunea Markiza a transmis publicului că filmările se vor relua după ce concurenții se vor vindeca și se vor asigura că a trecut orice pericol legat de covid-19.

„Ca parte a unei abordări responsabile, filmările sunt întrerupte în prezent. Vrem să asigurăm un mediu sigur pentru întregul personal și toți participanții” , a transmis postul de televiziune, Markiza.

COVID-19 face ravagii la „Survivor”. Mai mulți concurenți au fost băgați în izolare
pixabay.com

De asemenea, producătorii postului au mai anunțat că vor difuza în continuare ediții ale show-ului din cele care s-au înregistrat până acum. Organizatorii „Survivor” speră ca cei infectați să se recupereze cât mai repede, iar show-ul să poată continua.

„Survivor România” va avea startul pe 16 ianuarie la Pro Tv

Sezonul 3 din „Survivor România” va începe la Pro TV pe 16 ianuarie. Daniel Pavel, gazda emisiunii abia așteaptă să pornească într-o nouă aventură în Republica Dominicană. Premiul pentru care se luptă cei 24 de concurenți s-a dublat față de premiul oferit în sezoanele trecute. Atunci câștigătorul competiției primea o sumă în valoare de 50.000 de euro. Anul acesta, reality-show-ul se va difuza pe ProTv, comparativ cu sezoanele trecute care s-au difuzat pe Kanal D.

 


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro