Reclamă
Reclamă

Cota de popularitate a președintelui Franței, Emmanuel Macron, s-a prăbușit cu cinci puncte în iunie față de luna mai, doar 26% dintre francezi fiind mulțumiți de acțiunile sale, conform unui sondaj Ifop pentru Le Journal du Dimanche. În aceeași perioadă, cota de popularitate a premierului Gabriel Attal a scăzut cu patru puncte, ajungând la 41%.

Potrivit sondajului, efectuat după decizia de dizolvare a Adunării Naționale, popularitatea lui Macron a ajuns la unul dintre cele mai scăzute niveluri din 2017. O cotă similară a fost înregistrată și pe parcursul reformei pensiilor din 2023, dar și în timpul crizei ‘vestelor galbene’ în toamna anului 2018.

‘Trei cuvinte revin mereu în rândul a 95% dintre cei chestionați cu privire la dizolvare: „de neînțeles”, „necugetat”, „iresponsabil”‘, a declarat șeful Ifop, Frédéric Dabi.

Reclamă

Președintele ar fi pierdut o parte din respectul firesc asociat funcției sale, iar francezii nu mai au o părere foarte bună despre el. Printre caracterizările menționate se numără: ‘este capcana machiavelică a unui om mic, departe de preocupările francezilor’, ‘complet nebun’, ‘un om singur care nu ascultă nimic’, ‘un copil’.

Căderea este vizibilă în special în rândul electoratului său: a pierdut 7 puncte în rândul susținătorilor Renașterii și 11 puncte în rândul votanților săi din primul tur din 2022.

Premierul Gabriel Attal și-a văzut, de asemenea, popularitatea scăzând, însă aceasta rămâne la un nivel mult mai ridicat decât cel al președintelui. Sondajul a fost realizat pe internet în perioada 12-20 iunie 2024 pe un eșantion reprezentativ de 1992 de persoane cu vârsta de 18 ani și peste. Marja de eroare este cuprinsă între 1 și 2,2 puncte.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro