Reclamă

Pasagerii WizzAir sunt furioși: compania a transmis că zeci de zboruri vor fi anulate. Este vorba despre cursele dinspre și spre Italia, care nu vor mai avea loc. 

Coșmar pentru pasagerii WizzAir! Se anulează zeci de curse

Compania aeriana low-cost WizzAir este una dintre cele mai folosite de românii de rând. Doar că prețurile mai mici vin la pachet și cu multe neplăceri, în special în sezonul de vară, când cei mai mulți pleacă în concedii.

În ultimele săptămâni, în spațiul public au existat numeroase scandaluri care au implicat compania maghiară. Sute de români au rămas blocați pe aeroporturi din străinătate, după ce cursele lor au fost anulate cu puțin timp înainte de îmbarcare.

Iar în acest final de săptămână, alții mii de români vor avea neplăceri. WizzAir a transmis că vor fi anulate mai multe zboruri din și dinspre Italia. De vină pentru această situație sunt protestele care au loc pe 15 iulie în mai multe aeroporturi din țară.

Până acum, compania nu a transmis clar despre ce destinații și zboruri este vorba. Pasagerii au fost însă sfătuiți să verifice starea zborului înainte de a pleca la aeroport.

De asemenea, este necesar ca aceștia să știe că în contextul grevelor, durata călătoriei către aeroporturi, check-in-ul şi controalele de securitate pot dura mai mult decât de obicei. Astfel că este necesar să își ia mai mult timp pentru a trece de aceste proceduri de securitate decât în mod normal.

De ce nu poate Protecția Consumatorului să amendeze WizzAir

De-a lungul timpului, cursele anulate și întârzierile mari ale WizzAir le-au dat mari bătăi de cap românilor. Însă în ciuda faptului că și-au dorit să facă plângeri în acest sens, Protecția Consumatorului are mâinile legate atunci când vine vorba de această companie.

ANPC nu poate amenda WizzAir deoarece nu este o companie cu sediul în România, ci una care doar operează în țara noastră.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro