Moarte subită pentru un pilot de avion. Bărbatul a decedat chiar în timpul unui zbor. În avion erau 271 de pasageri, care au fost îngroziți când au aflat că cel care trebuia să îi ducă la destinație s-a stins.
Un pilot de avion a murit în timpul zborului
Au fost clipe de groază pentru 271 de pasageri ai unui avion. Îmbarcarea a avut loc pe aeroportul din Miami și urma să aterizeze la Santiago de Chile. Este vorba despre o aeronavă Boeing 787, ce aparține companiei aeriene Latam Airline.
Primele ore ale zborului au decurs fără niciun eveniment. După ce toți pasagerii au fost îmbarcați, avionul a decolat și se îndrepta către destinația sa. Nimic nu a premeditat tragedia ce avea să urmeze.
În timpul celei de-a treia oră de zbor, pilotul și-a informat echipa că se simte tot mai rău. În minutele ce au urmat, starea lui s-a agravat, așa că a mers la baie. Acolo a fost descoperit fără viață. Colegii săi i-au acordat primul ajutor, însă nu au reușit să-l facă să-și recapete cunoștința.
Ce s-a întâmplat cu pasagerii după moartea bărbatului
Din fericire, viața pasagerilor nu a fost pusă nicio secundă în pericol. După cum prevede procedura, în cabina de control erau și alți doi copiloți, care au preluat îndatoririle bărbatului. Au decis imediat să aterizeze pe cel mai apropiat aeroport disponibil, pentru ca pilotul să primească îngrijirile medicale necesare.
Zborul a aterizat câteva zeci de minute mai târziu de urgență pe Aeroportul Internațional Tocumen din Panama. Aici, o echipă de paramedici era deja pregătită să-l preia. Eforturile lor au fost însă în zadar. În ciuda faptului că l-au resuscitat pe pilot, acesta era deja decedat.
Cei care l-au cunoscut pe bărbat au doar cuvinte de laudă la adresa acestuia. Avea peste 25 de ani de experiență și era foarte dedicat meseriei sale.