Ce nu a reușit niciun adversar politic, ce nu a reușit presa și nici cetățenii, reușește să facă pandemia de Coronavirus, în Rusia. Este vorba despre slăbirea puterii și scăderea în sondaje a lui Putin, grav afectat de evenimentele din ultima vreme și de modul în care acestea sunt abordate în Rusia.

Reclamă

Un sondaj de opinie, realizat telefonic, în perioada 24-27 aprilie, de centrul independent Levada, arată că percepția rușilor asupra autorităților reprezentate de Vladimir Putin este în schimbare, în ultima perioadă. Potrivit datelor înregistrate în cadrul studiului sociologic, aproape jumătate (48%) dintre cetățenii ruși sunt nemulțumiți de modul în care autoritățile gestionează criza provocată de COVID-19. Dintre aceștia, 30% cataloghează măsurile autorităților ca fiind insuficiente, în timp ce, dimpotrivă, un procent de 18% le consideră exagerate.

Cea mai mare parte a rușilor nemulțumiți de măsurile adoptate de autorități trăiește în orașele mari, cu o populație de peste jumătate de milion de oameni, din care un procent important, de 40%, crede că măsurile sunt insuficiente.

Sociologul Centrului Levada, Denis Volkov a declarat, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, că nemulțumiri au existat și până la epidemia de COVID-19, dar că acum criza le-a accentuat, numărul scepticilor fiind în creștere. Expertul rus spune că este o tendință care se manifestă de aproape un an, accentuată în prezent de temerile de orind social și economic, provocate de pandemie.

Sondajul de opinie telefonic a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ de 1600 de persoane și are o marjă de eroare de 2,4%.