Grupul de Comunicare Strategică a comunicat astăzi, 9 decembrie, numărul de decese înregistrat din cauza virusului Sars-CoV-2 . În ultimele 24 de ore, au fost transmise decese pe mai multe categorii de vârste.
Până în data de 9 decembrie 2021, au fost înregistrate 57.434 persoane decedate în urma infectării coronavirus.
În intervalul 08.12.2021-09.12.2021 orele 10 au fost raportate de către INSP 74 de decese, dintre care 2 anterioare intervalului de referință (41 de bărbați și 33 de femei) ale unor pacienți internați în mai multe județe. Cele mai vizate sunt spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud. La fel și Brăila, Satu Mare, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea , Ilfov și Municipiul București.
Categoriile de vârstă vizate sunt 40-49 de ani cu 2 decese, 50-59 de ani cu 1 deces, iar la categoria de vârstă 70-79 de ani 29 de decese și 22 la categoria de vârstă de peste 80 de ani.
Dintre aceștia, 70 au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au înregistrat afecțiuni prezente simultan.
În județul Vâlcea și Municipiul București au fost înregistrate în luna noiembrie 2 decese anterioare intervalului de referință.
Din totalul de pacienți decedați, 70 au fost nevaccinați și 4 au fost vaccinați. Cei 4 aveau vârste cuprinse între 70-79 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
144.000 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson au sosit în țară
În data urmă cu câteva zile au sosit pe cale terestră 144.000 doze de vaccin la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militara ,,Cantacuzino”. Conform comunicatului oficial de actualizare zilnică vaccinare-covid.gov.ro, dozele au fost distribuite și alocate conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare.
Până în prezent, 3.785.100 de doze Janssen au fost recepționate și 1.826.313 au fost deja utilizate pentru imunizarea cetățenilor români.
Specialiștii țin sub control și situația apariției reacțiilor adverse în ultimele 24 de ore și sunt în curs de investigare.
„Menționăm că 223 reacții adverse sunt în curs de investigare; nu au fost raportate cazuri severe.
Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan și instantaneu, apar diferențe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp.” , au declarat specialiștii conform vaccinare-covid.gov.ro