În cursul zilei de astăzi, Kianus Jahanpur, purtătorul de cuvânt al ministrului Sănătății, a anunțat noul bilanț al victemelor noului virus chinezesc. Iranul are înregistrate 26 de decese și peste 245 de infectări.

Jahanpur anunță astăzi 106 noi contaminări, cele mai multe fiind în provinciile Teheran și  Gilan.

„Având în vedere că numărul laboratoarelor de depistare (a maladiei) Covid-19” creşte şi „a ajuns la şapte (astăzi) şi chiar la 15 până mâine”, trebuie să ne aşteptăm „la o creştere bruscă (a persoanelor testate pozitiv) întrucât timpul de aşteptare în laboratoare va fi mai mic”, a declarat Jahanpur.

Cele 106 confirmări reprezintă cea mai mare creștere a cazurilor raportate zilnic de autoritățile din Iran.

Jahanpur a precizat că noile cazuri au fost depistate în provinciile Teheran (38), Gilan (23), Isfahan (8), Qom (7), Mazandaran (7), Ardabil (5), Lorestan (3), Semnan (3), Alborz (3), Azarbaidjanul de Est (2), Kermanshah (2) şi Hamadan, Yazd, Kurdistan, Azarbaidjanul de Vest, Khorasan-e Razavi (un caz în fiecare).

Printre noile victime se află și Majtaba Zolmour, președintele Comisiei de Securitate Națională și a Afacerilor Externe în Parlamentul iranian.

Miercuri seară au fost anunțate și primele restricții de circulație pe teritoriul Iranului.