Reclamă

Cornelia dansatoarea a fost dintotdeauna una dintre cele mai controversate apariții. Mereu gata să impresioneze prin ținută și machiajul strident, cu gene foarte lungi și încărcate cu rimel, aceasta a fost mereu o apariție de neuitat. Au trecut anii, iar Cornelia a mai rărit dansurile în videoclipurile maneliștilor, însă nu a renunțat complet la ele.

Cu ce se ocupă acum Cornelia, cea mai bătrână dansatoare de manele

De când a mai renunțat la aparițiile publice, Cornelia și-a găsit tot felul de preocupări, care mai de care mai interesante. Cea mai bătrână dansatoare de manele se pare că iubește să gătească tot felul de lucruri, de la colivă la mâncare tradițională. Pe contul său de Facebook, Cornelia postează mult mai des fotografii cu feluri de mâncare și recolta sa proprie, decât de la evenimente sau de la videoclipuri. Nu a renunțat complet la dans, dar parcă, parcă, vârsta își spune cuvântul.

Adevărul despre genele suuuper lungi ale Corneliei

De-a lungul timpului, genele Corneliei au reprezentat un subiect controversat. Mai multe persoane au considerat că poartă gene false, însă adevărul este, de fapt, altul.

„Eu eram balerină la ansamblul Rapsodia română. Am mers într-un turneu în Moscova. Acolo am văzut o balerină rusoaică şi am întrebat-o cum şi le face. Există un rimel rusesc compact, nu este lichid. Acelaşi rimel îl folosesc de ani de zile. Îmi ia cam jumătate de oră.”, a spus Cornelia dansatoarea, într-o emisiune de televiziune.

Cornelia, cea mai bătrână dansatoare de manele de la noi, s-a reprofilat! Cum arată astăzi și cu ce își ocupă timpul. FOTO
social media

Cum s-a apucat Cornelia de dans

„Dansez de când eram micuță. Tatăl meu a dansat și el în tinerețe. Apoi a avut o altă meserie. Când aveam trei ani, mă învăța primii pași de dans. M-a dus la balet. Apoi, când am crescut mai mare, mama a vrut să mă fac asistentă, la fel ca ea, dar mie nu îmi plăcea, pentru că îmi era foarte frică de sânge, de ace… Am terminat Școala Populară de Artă, cu media zece, am o diplomă de maestru coregraf în dans popular. Mama, la un moment dat, nu mă mai lăsa să merg să dansez.

Ca să o împac, am făcut Liceul Economic 4, cofetar-bucătar. Tot cu media zece am luat diploma de maestru bucătar-cofetar și apoi diploma de coregraf. Am dat concurs la Ansamblul Rapsodia Română, unde am fost vreo 30 de fete. Din 30, am luat două. Am reușit să intru în lumea lor pentru că am știut să mă respect pe mine. Și de aceea mă respectă și ei.”, mărturisea Cornelia Dansatoarea la Antena 1.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro