Reclamă
Reclamă

Coreea de Sud a anunţat joi că „urmăreşte îndeaproape pregătirile” pentru o vizită pe care preşedintele rus Vladimir Putin urmează să o efectueze în Coreea de Nord, vizită care nu a fost anunţată oficial, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a vorbit despre dreptul Moscovei de a strânge relaţiile cu Phenianul şi a apreciat că aceste relaţii nu ar trebui să preocupe pe nimeni, în timp ce statele occidentale, care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, sunt preocupate de livrările de muniţii nord-coreene pentru armata rusă.

„Guvernul sud-coreean urmăreşte îndeaproape pregătirile în vederea vizitei preşedintelui Putin în Coreea de Nord (…) Schimburile şi cooperarea între Rusia şi Coreea de Nord ar trebui să se desfăşoare într-un mod în care să contribuie la pacea şi stabilitatea în peninsula coreeană, cu respectarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, a transmis într-un comunicat Ministerul de Externe de la Seul, făcând astfel referire la sancţiunile impuse Coreei de Nord pentru programul nuclear al acesteia.

Reclamă

Itinerariul vizitei lui Putin nu a fost dezvăluit de Moscova sau de Phenian, dar Kremlinul a confirmat luna trecută că o vizită este „în curs de pregătire”. Un oficial al preşedinţiei sud-coreene a declarat joi că această vizită ar putea avea loc „în zilele următoare”, după ce ziarul rus Vedomosti a scris luni că Putin va vizita Coreea de Nord şi Vietnam în săptămânile următoare.

Rusia şi-a apărat în acest timp dreptul de a coopera cu Coreea de Nord. „Potenţialul dezvoltării relaţiilor noastre este foarte profund. Considerăm că dreptul nostru de a dezvolta relaţii de prietenie cu vecinii noştri nu ar trebui să preocupe pe nimeni și nu poate şi nici nu ar trebui să fie contestat de cineva”, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Potrivit statelor occidentale, Coreea de Nord a expediat Rusiei mii de containere cu obuze şi rachete pe care armata rusă le-a utilizat în războiul cu Ucraina, în schimbul acestora Moscova oferind Phenianului asistenţă pentru lansarea de sateliţi spion, acţiuni care, conform Occidentului, ar presupune încălcarea sancţiunilor ONU contra Coreei de Nord. În luna martie, Rusia a blocat prin veto în Consiliul de Securitate al ONU programul de monitorizare a sancţiunilor impuse Coreei de Nord.

Unii comentatori cred că în timpul vizitei lui Putin în Coreea de Nord va fi abordată intensificarea exporturilor de muniţii nord-coreene către Rusia, în schimbul furnizării de către aceasta de alimente şi energie. Aceiaşi comentatori semnalează în acest sens creşterea de către industria de apărare nord-coreeană a producţiei de muniţii pentru lansatoarele multiple de rachete şi a celei de rachete de croazieră, astfel de rachete nord-coreene fiind deja folosite de armata rusă în războiul din Ucraina.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro