Reclamă

Coreea de Nord a efectuat un test cu o nouă dronă explozivă, conform anunțului făcut de media de stat, motiv pentru care liderul Kim Jong Un a fost prezent sâmbătă pentru a superviza personal operațiunea. „Este necesar să se dezvolte şi să se producă mai multe drone sinucigaşe”, a precizat Kim Jong Un, adăugând că Phenianul intenționează să dezvolte și drone de recunoaștere strategice, cât și drone de atac polivalente, citat de agenția oficială de știri KCNA.

Denumite „drone sinucigașe”, aceste aparate sunt dotate cu încărcături explozive, fiind capabile să lovească la distanțe de câțiva kilometri. Conform KCNA, ele vor fi folosite pentru a ataca țintele inamice aflate la sol și pe mare. În timpul testului din 24 august, dronele au identificat și distrus cu succes obiectivele stabilite.

Liderul nord-coreean a mai afirmat că țara sa își propune includerea inteligenței artificiale în dezvoltarea dronelor. Experții care au studiat imaginile difuzate de Phenian au semnalat asemănări între aceste drone și cele de tip Harop și Hero-30 fabricate în Israel, precum și Lancet-3 din Rusia. Potrivit acestora, este probabil ca tehnologiile să fi provenit din Rusia, iar Moscova să le fi obținut anterior din Iran.

Cho Sang-keun, profesor la Institutul Superior de Știință și Tehnologie din Coreea de Sud, a specificat că drona „sinucigașă” similară cu Harop are o capacitate de zbor de peste 1.000 km, ceea ce constituie o amenințare semnificativă pentru Coreea de Sud și infrastructuri sensibile din regiune.

În trecut, Coreea de Nord a întreținut tensiuni prin trimiterea de drone care au traversat granița coreeană, fiind dificil de interceptat de armata sud-coreeană datorită dimensiunii lor reduse. Ca răspuns, Coreea de Sud a creat un comandament militar comun destinat gestionării amenințărilor din partea dronelor venite dinspre Phenian.

De remarcat faptul că Coreea de Nord și Rusia, două puteri nucleare tradițional aliate, au intensificat cooperarea după invazia rusă din Ucraina. Washington și Seul au acuzat Phenianul de contributia la eforturile de război ale Moscovei, susținând ca ar livra muniție și rachete.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro