Coreea de Nord și Rusia au semnat miercuri un „parteneriat strategic global” care prevede asistență reciprocă în caz de „agresiune”, a anunțat președintele rus Vladimir Putin în timpul vizitei de stat pe care o face la Phenian. Kim Jong Un și-a exprimat sprijinul ferm pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
„Tratatul de parteneriat cuprinzător semnat astăzi prevede, printre altele, asistență reciprocă în caz de agresiune împotriva unei părți la tratat”, a declarat Vladimir Putin presei după semnarea documentului.
„Atât Rusia, cât și Coreea (de Nord) urmăresc o politică externă independentă și nu acceptă limbajul șantajului și al diktatului”, a avertizat el, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Președintele rus a descris acordul ca fiind un „document cu adevărat revoluționar”, adăugând că Rusia „nu va exclude cooperarea tehnico-militară” cu Phenianul.
Citând agențiile ruse, liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că acordul cu Rusia este pur „defensiv”. Descriindu-l pe Putin drept „cel mai bun prieten” al țării sale, a salutat începutul unei „noi ere” în relațiile cu Moscova.
Coreea de Nord „își exprimă sprijinul deplin și solidaritatea față de guvernul, armata și poporul rus în desfășurarea operațiunii militare speciale în Ucraina pentru a-și proteja suveranitatea, interesele de securitate și integritatea teritorială”, i-a spus Kim lui Putin.
„Apreciem foarte mult sprijinul dumneavoastră sistematic și continuu pentru politica rusă, inclusiv în problema Ucrainei”, a spus la rândul său Vladimir Putin.
Președintele rus a fost întâmpinat cu un covor roșu și o ceremonie grandioasă în Piața Kim Il Sung, cu o fanfară militară și dansuri sincronizate. Discuțiile dintre cei doi lideri au durat o oră și jumătate, urmate de o întâlnire privată.
Putin l-a invitat pe Kim Jong Un să viziteze Moscova. În timpul nopții, Kim l-a întâmpinat pe Putin la aeroport și l-a îmbrățișat, subliniind o consolidare a relațiilor care provoacă îngrijorare la Seul și Washington.
SUA și aliații lor au acuzat Coreea de Nord că a furnizat muniție și rachete Rusiei pentru războiul din Ucraina și se tem că vizita lui Putin ar putea duce la noi livrări. Kim Jong Un a lăudat apropierea dintre Moscova și Phenian și o nouă eră în relațiile bilaterale.
„Relațiile dintre țările noastre intră într-o nouă eră de mare prosperitate, imposibil de comparat chiar și cu perioada relațiilor sovieto-coreene din secolul trecut”, a declarat liderul nord-coreean, citat de agențiile de presă ruse.
Aceasta este prima vizită a lui Vladimir Putin în Coreea de Nord după 24 de ani și a doua întâlnire între cei doi lideri în mai puțin de un an. Moscova și Phenianul sunt aliați de la sfârșitul Războiului din Coreea (1950-1953), dar s-au apropiat din ce în ce mai mult după operațiunea militară rusă lansată în Ucraina în 2022.
Americanii și europenii sunt îngrijorați de luni de zile de apropierea accelerată dintre Moscova și Coreea de Nord, acuzându-i pe nord-coreeni că aprovizionează Rusia cu cantități masive de muniții și rachete. În schimb, potrivit Washingtonului și Seulului, Rusia a furnizat Coreei de Nord expertiză pentru programul său de sateliți și a trimis ajutoare pentru a face față penuriei de alimente din țară.
Sprijinul lui Vladimir Putin îi permite lui Kim Jong Un „să-și diminueze dependența” de un alt aliat-cheie, Beijingul, a declarat pentru AFP Vladimir Tihonov, profesor de studii coreene la Universitatea din Oslo.
În același timp, președintele rus „obține un acces sigur la obuze de artilerie de tip sovietic, de care are nevoie în cantități uriașe în prezent”, a adăugat el. Această vizită de stat este o modalitate prin care Putin îi mulțumește Coreei de Nord pentru că „a îndeplinit rolul de «arsenal pentru autocrație», susținând invazia sa ilegală în Ucraina”, a declarat Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ewha din Seul.