Coreea de Nord a lansat marți cel puțin șapte rachete balistice cu rază scurtă de acțiune de pe coasta de est, conform Ministerului Apărării de la Tokyo. Lansările coincid cu trimiterea de către Statele Unite a unui bombardier strategic care să participe la exerciții militare comune cu Coreea de Sud și Japonia.
Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a criticat aceste exerciții militare comune, descriindu-le drept amenințări la adresa Coreei de Nord și justificând astfel necesitatea unei armări nucleare mai puternice a țării, potrivit agenției nord-coreene KCNA.
Ministrul japonez al Apărării, Gen Nakatani, a declarat că rachetele nord-coreene au atins o altitudine de 100 km și au zburat pe o distanță de 400 km înainte de a cădea în ocean, în afara zonei economice exclusive a Japoniei. Lansările au avut loc în jurul orei 7:30, ora locală nord-coreeană, din apropierea orașului Sariwon, provincia Hwanghae de Nord, conform informațiilor oferite de statul-major al Coreei de Sud.
Forțele armate americane au confirmat că sunt în strânsă consultare cu Japonia, Coreea de Sud și alți aliați regionali în urma acestui eveniment. Lansarea rachetelor a avut loc cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite.
Recent, Coreea de Nord a testat și o nouă rachetă balistică intercontinentală de mari dimensiuni cu combustibil solid, denumită Hwasong-19. Președintele Universității de Studii Nord-Coreene de la Seul, Yang Moo-jin, a subliniat că racheta balistică intercontinentală este direcționată către SUA, în timp ce rachetele balistice cu rază scurtă reprezintă un mesaj pentru Coreea de Sud.
El a menționat că aceste lansări sunt un protest împotriva exercițiilor militare comune ale Coreei de Sud, Statelor Unite și Japoniei și că Phenianul vrea să atragă atenția internațională chiar înainte de deschiderea alegerilor prezidențiale din SUA. De asemenea, el a speculat că Fenianul încearcă să distragă atenția de la susținerea pe care o oferă Rusiei în conflictul cu Ucraina.
Între timp, președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu șefa diplomației nord-coreene, Choe Son Hui, în cadrul unei întrevederi neobișnuite în relațiile dintre Moscova și Phenian. În aceeași zi, SUA au criticat Rusia și China în cadrul Consiliului de Securitate ONU, acuzându-le de sprijin „nerușinat” pentru Coreea de Nord și încurajare a încălcării sancțiunilor impuse de ONU prin continuarea programului său nuclear.