Durere fără margini în Tulcea unde un copil de 3 ani a fost dat dispărut. Corpul neînsuflețit al minorului a fost găsit la nici 24 de ore în apele râului Dunărea.
Copil dispărut dintr-un magazin din Tulcea, găsit mort
Duminică, 13 august, polițiștii din Mahmudia, județul Tulcea au fost puși în alertă. O persoană a apelat numărul unic de urgență 112 și a anunțat că un copil de doar 3 ani a dispărut fără urmă. Se pare că micuțul a fugit dintr-un magazin și nimeni nu a mai putut să îl găsească după aceea.
La scurt timp după ce a fost dată alerta, autoritățile au mobilizat o armată de oameni ca să-l găsească. Căutările au fost efectuate atât în împrejurimi, cât și în apele fluviului Dunărea. Ultima oară când a fost zărit, copilul era la o distanță de 30 de metri de apă. Cea mai mare temere a autorităților a fost că acesta a picat și s-a înecat.
Au fost mobilizate echipe de căutare, formate din poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Secţia 1 Poliţie Rurală Tulcea, Postul de Poliție Mahmudia şi pompieri. Toți au încercat împreună să-i dea de urmă minorului. Părinții lui au sperat până în ultima clipă că acesta va fi găsit în viață.
Unde a fost descoperit trupul neînsuflețit al minorului
Din păcate, cel mai urât coșmar al lor s-a adeverit. La nici 24 de ore după ce au fost demarate căutările, copilul a fost găsit în apele Dunării. Salvatorii i-au descoperit cadavrul la nici 30 de metri de locul unde fusese văzut pentru ultima oară în viață înainte să fie dată alerta.
Deși cel mai probabile este vorba despre un accident cumplit, oamenii legii continuă cercetările. Trebuie să stabilească acum circumstanțele exacte în care a decedat copilul și dacă cineva este vinovat pentru această tragedie.
Polițiștii din Tulcea au transmis că în acest caz au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.