Sari la conținut
Ultimele știri
Actualitate

Copil de doi ani, condamnat pe viață într-un lagăr. Greșeala pe care au comis-o părinții lui

  • Publicat:
  • 1 minut de citit
Copil de doi ani, condamnat pe viață într-un lagăr. Greșeala pe care au comis-o părinții lui
Pixabay

La numai doi ani, un copil în loc să se bucure de libertate, este condamnat pe viață. Acesta se află într-un lagăr din cauza părinților care au comis o greșeală de neiertat. Efectele gafei lor s-au răsfrâns asupra copilul care, din păcate, nu se va bucura deloc de viață. 

În Coreea De Nord, orice abatere de la regulile regimul este aspru pedepstiă. Noul Raport privind libertatea religioasă întocmit de un departament din Statele Unite ale Americii prezintă date pur și simplu șocante. În Coreea De Nord, totul pare desprins de realitate, iar pedepsele întrec orice limită a umanității.

Este cazul familiei cu un copil de doi ani care a fost trimisă în spatele gratiilor. Cei trei sunt închiși într-un lagăr de concentrare din cauza faptului că aveau acasă o Biblie. Cu alte cuvinte, credințele religioase nu sunt tolerate, iar din cauza asta au ajuns să trăiască un adevărat coșmar.

Nu este pentru prima dată când nord coreeni plătesc atât de scump pentru că sunt creștini. În 2011, mai multe familii au fost ucise din cauza faptul că au ales să creadă în Dumnezeu. Iar lagărul nu este singura pedeapsă care li se aplică în astfel de cazuri.

O altă metodă de tortură este „tortura porumbeilor”, prin care aceștia sunt legați cu mâinile la spate, apoi suspendați.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Actualitate