Reclamă

Un copil în vârstă de 7 ani s-a intoxicat cu fum, joi, după ce a incendiat, din joacă, apartamentul situat la parterul unui bloc din municipiul Piatra-Neamţ.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, la sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. Până la sosirea echipajelor, copilul s-a autoevacuat din apartament.

„Acesta a fost preluat de echipajul SMURD pentru îngrijiri medicale, deoarece prezenta intoxicaţie cu fum. După evaluarea şi acordarea asistenţei medicale, copilul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

În apartament nu se mai afla nicio persoană.

„O mamă cu doi copii au fost evacuaţi de pompieri dintr-un apartament situat la primul etaj, deoarece apartamentul era inundat cu fum. Femeia în vârstă de 27 ani a fost evaluată de echipajul SMURD, ulterior fiind preluată de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

În urma incendiului au ars bunurile materiale din interiorul unei camere şi din holul apartamentului, potrivit Agerpres. Pompierii au acţionat cu ajutorul ventilatorului pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului şi de pe casa scării.

Jocul cu focul a fost cauza probabilă de producere a incendiului, a transmis ISU Neamţ.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro