Un incident grav a avut loc pe terenul de sport al unei școli din localitatea Cizer, județul Sălaj, unde un copil de 11 ani a fost bătut cu pumnii și picioarele de doi colegi mai mari, în vârstă de 13 și respectiv 16 ani. Agresiunea s-a petrecut sub privirile altor copii, care, în loc să intervină, au filmat întreaga scenă și i-au încurajat pe agresori.
Părinții victimei au făcut plângere la poliție, iar autoritățile au deschis o anchetă sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe. În legătură cu acest caz, Diana Ramona Bonțe, purtător de cuvânt al IPJ Sălaj, a declarat că „persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate de polițiștii din Cizer ca fiind cei doi tineri, de 16 și 13 ani”.
Potrivit mamei copilului agresat, conflictul ar fi început în timpul unui antrenament de fotbal. „Ei au antrenamente în fiecare zi de marți. S-a certat cu colegii la antrenamente, verbal, iar după plecarea antrenorului, unul dintre băieți l-a amenințat pe fiul meu să rămână pe teren pentru a fi bătut”, a explicat aceasta.
După agresiune, copilul s-a dus acasă și le-a cerut ajutorul părinților, care i-au obținut un certificat medico-legal și au sesizat autoritățile. Mama copilului a declarat că „băiatului îi este frică să se mai întoarcă la școală, nu se poate concentra și nu vrea să se întâlnească cu agresorii.”
Poliția investighează în prezent circumstanțele și posibilele neglijențe ale personalului școlar în gestionarea situației. Dirigintele elevului bătut, Marian Țurcaș, a confirmat că a avut loc o întâlnire cu autoritățile școlare pentru a discuta incidentul și a menționat că poliția a fost prezentă la școală pentru investigații.