Reclamă

Primarul Radu Mihaiu, candidat din partea Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat de edil al Sectorului 2, a subliniat importanţa apărării tuturor voturilor, după ce contracandidatul său din partea Alianţei electorale PSD – PNL, Rareş Hopincă, a spus că în unele secţii „în cea mai mare parte din cauza reprezentanţilor USR”, nu s-a ajuns la un consens privind încheierea numărării buletinelor de vot.

„Au fost foarte, foarte multe secţii în care cheile de verificare nu s-au închis. Asta înseamnă că au existat de cele mai multe ori mai multe voturi decât votanţi. Toate lucrurile astea trebuie lămurite şi numărate cu atenţie în Biroul Electoral de sector. Eu înţeleg că este dificil, dar (…) corect este să respectăm votul oamenilor,” a spus Radu Mihaiu, luni, conform Agerpres.

În ceea ce priveşte afirmaţiile lui Rareş Hopincă privind „condiţiile inumane” de la Biroul Electoral de sector, Radu Mihaiu a afirmat că autoritatea locală a pus la dispoziţie apă atât pentru acest for, cât şi pentru secţiile de votare, iar mâncarea a fost asigurată de la bugetul de stat.

„Este cald afară, într-adevăr. Apă li s-a pus la dispoziţie (…). O parte din banii pentru care sunt plătiţi preşedinţii (n.r. secţiilor de votare) este şi pentru mâncare şi nu cred că avem bază legală să le oferim masă suplimentară, pentru că ei sunt plătiţi deja de la bugetul de stat,” a punctat Radu Mihaiu.

Rareş Hopincă a atras atenţia, luni, asupra cozilor înregistrate la depunerea sacilor cu voturi la Biroul electoral de sector, adăugând că există, totodată, o problemă creată de faptul că în unele secţii, „în cea mai mare parte din cauza reprezentanţilor USR”, nu s-a ajuns la un consens privind încheierea numărării buletinelor de vot.

„Avem, în afară de aceşti oameni care sunt cu sacii de vot la Piaţa Cremeniţa, şi reprezentanţii secţiilor de vot care nu au reuşit să încheie numărătoarea din cauza USR. La această piaţă, transformată ad-hoc în birou electoral de sector de Primăria Sectorului 2, condiţiile sunt absolut inumane. Este extrem de cald, oamenii nu au avut apă, nu au avut mâncare,” a menţionat Rareş Hopincă.

Radu Mihaiu a subliniat că toate aspectele referitoare la eventualele neregularităţi în procesul de numărare a voturilor trebuie clarificate cu atenţie în cadrul Biroului Electoral de sector.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro