La scurt timp de la moartea artistului, actuala și fosta soție a lui Victor Socaciu nu au ezitat să se contrazică.

În urmă cu ceva timp, Marina Almășan o acuza pe Brândușa Simion că i-ar fi grăbit moartea artistului. La acel moment, Brândușa Simion s-a apărat. Văduva lui Victor Socaciu spus că atât medicii, cât și ea, i-au fost alături acestuia până în ultima clipă. Acum, la ceva timp de la aceste declarații, intervine între cele două Vasile Șeicaru, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Victor Socaciu. 

Vasile Șeicaru: Ce rușine, cum poți abera astfel crezând că l-ai cunoscut cândva bine pe Socaciu

Bunul prieten al artistului a postat un mesaj alături de fiica lui Victor Socaciu, Ana-Maria. Acesta a lăsat să se înțeleagă că el l-a cunoscut mai bine decât fosta soție care nu a ezitat să o atace pe văduva regretatului artist. Totul a plecat de la festivalul la care artistul a participat înainte ca problemele de sănătate să îi dea bătăi. Acolo, Victor Socaciu s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2. Din acel moment, a urmat o adevărată dramă pentru artist.

„Îi plăcea să stea în centrul scenei, vorbea bine între cântece, iubea enorm publicul și stătea foarte puțin pe acasă, ca și noi de altfel! Ar fi multe de spus despre Victor, dar eu acum vreau să mă refer la ceea ce am citit acum niște zile, cum că el ar fi fost obligat să meargă la spectacole și că ar fi fost ajutat să moară…

Ce rușine, cum poți abera astfel crezând că l-ai cunoscut cândva bine pe Socaciu. Ei bine și eu l-am cunoscut și pot să spun că foarte bine! Eu i-am spus să nu țină Festivalul Om Bun, în pandemie, la Breaza, și culmea, și cu ceva spectatori.

Nici n-a vrut să audă. Îmi spunea că festivalul e ca și copilul lui și nimic nu-l poate face să întrerupă, să nu țină ediția. Soția lui Brândușa, nu putea sub niciun chip să-l facă să renunțe, sau să-l «târască» la concerte sau evenimente!”, a spus Vasile Șeicaru în mesajul postat pe Facebook.

Continuă scandalul dintre Marina Almășan și văduva lui Victor Socaciu. Ce părere are Vasile Șeicaru despre neînțelegerile dintre cele două
Colaj Substantial

Vasile Șeicaru, despre mariajul dintre Victor Socaciu și Brândușa Simion

Pe lângă faptul că nu îi dă dreptate Marinei Almășan, Vasile Șeicaru a mărturisit și cum a văzut el căsnicia celor doi. Acesta a precizat că se înțelegeau de minune. Chiar artistul i-ar fi spus că se simte fericit alături de Brândușa Simion. Ba mai mult, regretatul artist era recunoscător pentru grija pe care i-o purta mereu soția sa. Declarațiile lui Vasile Șeicaru contrazic spusele Marinei Almășan, care nu de puține ori a subliniat faptul că Brândușei Simion nu i-a păsat de soțul său.

„Vă spun sincer prieteni, oameni buni, Victor mi-a spus în față înainte să fie internat prima oară după festival, că locul lui e pe scenă, că preferă să moară pe scenă decât să nu fie prezent atunci când era solicitat!
Așa că să nu mai umble cineva cu cai verzi pe pereți, Socaciu trăia pentru scenă! 

Știam că se iubeau foarte mult și am fost primul care am aflat că vrea să se căsătorească cu Brândușa, mi-a spus că i s-a dat un alt fel de a iubi și că-i mulțumește lui Dumnezeu pentru asta! Îmi mai spunea că e prima oară când se simte iubit!”, a mai spus bunul prieten al regretatului artist.