Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia, încă o dată, asupra modului de acordare a burselor şcolare în România. În luna decembrie, reprezentanţii elevilor au lansat o scrisoare deschisă şi o petiţie, adresate Guvernului României, prin care solicitau un cuantum minim pentru fiecare categorie de burse în parte, stabilit prin Hotărâre de Guvern, conform legii, astfel încât discrepanţele dintre judeţe, în ceea ce priveşte acordarea burselor şcolare, să fie diminuate.
La momentul lansării scrisorii deschise, cuantumurile minime propuse de către Consiliul Naţional al Elevilor erau următoarele:
– bursa socială: lunar, 30% din salariul minim net pe economie;
– bursa de studiu: lunar, 32,5% din salariul minim net pe economie;
– bursa de merit: lunar, 35% din salariul minim net pe economie;
– bursa de performanţă: lunar, 37,5% din salariul minim net pe economie;
În ciuda faptului că au reprezentanţii elevilor au purtat negocieri atât cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, cât şi cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pe data de 6 februarie a.c. a fost lansată în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern conform căreia cuantumul minim, pentru toate categoriile de burse, este de 150 de lei.
„Negociem orice, dar nu negociem bursele elevilor din România – ne bucurăm că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a răspuns pozitiv revendicărilor noastre şi au decis să elaboreze, în sfârşit, Hotărârea de Guvern care să reglementeze cuantumul minim de acordare a burselor. Este o victorie, da, dar nu ne mulţumim cu atât. În niciun caz să nu se creadă că s-a rezolvat problema burselor – în primul rând, trebuie să se realizeze o linie specială, dedicată de la bugetul de stat pentru ca primarii să nu mai poată muta banii de burse dintr-un buzunar în altul fără niciun control din partea statului. În al doilea rând, 150 de lei este prea puţin, mult prea puţin în raport cu nevoile elevilor din comunităţile dezavantajate. Cea mai mică sumă pe care o vom accepta ca punct de plecare este 200 RON, urmând ca acest cuantum să crească gradual în următorii ani.
Lupta pentru burse continuă, dragi politicieni, de noi nu scăpaţi prea curând. Nu tranzacţionăm faptul că elevii şi-au pus încrederea în noi.”, a declarat Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Antonia-Laura Pup.