Reclamă

Consiliul Justiției și Afacerilor Interne (JAI) se reunește săptămâna viitoare, după votul în care România a ratat intrarea în Schengen. Austria, cea care ne-a blocat aderarea, a anunțat deja cerințele sale. Iată ce va cere Gerhard Karner restul țărilor europene.

Prima reuniune JAI după votul de pe 8 decembrie pentru Schengen are loc joi, 26 ianuarie. Gerhard Karner, Ministrul de Interne al Austriei și cel care a blocat intrarea României în spațiul de trecere liberă, are cerințe clare pentru restul Uniunii Europene.

Oficialul austriac a anunțat deja ce va solicita în Consiliul Justiției și Afacerilor Interne. Din nou, va ridica problema migranților ilegali, pentru care a refuzat extinderea spațiului fără granițe. Iar pentru susținere, Karner a căzut de acord cu omologul său din Cipru să aibă același discurs.

Cerințele lor au fost explicate în cadrul unui interviu acordat presei austriece. Cei doi miniștri de interne au anunțat că vor „exercita presiuni pentru ca UE să pună în aplicare măsuri eficiente, cum ar fi o protecţie coerentă a frontierelor în lupta împotriva contrabandei şi a migraţiei ilegale.”

În plus, Austria și Cipru susțin că Uniunea Europeană trebuie să acționeze și în afara granițelor sale. Mai exact, este nevoie ca statele europene să intervină în țările de unde provin zecile de mii de migranți ilegali.

Nikos Nouris, Ministrul de Interne din Cipru, a explicat că această mare problemă trebuie rezolvată numaidecât. Însă de vină ar fi statele europene care refuză să se implice.

Europa se confruntă cu o criză a migraţiei. Multe proceduri pur şi simplu nu funcţionează. Trebuie să ajungem la rădăcina problemei. Europa ar trebui să acţioneze în ţările terţe, din Africa şi Asia, de unde provin în principal migranţii ilegali. Discutăm de trei ani despre un nou pact privind azilul şi migraţia în UE şi suntem în mod clar blocaţi., a explicat oficialul.

România nu are o nouă dată pentru intrarea în Schengen

În timp ce Austria face eforturi să-și rezolve problemele cu migrația, România este blocată în afara Schengen. Asta chiar dacă îndeplinim condițiile pentru aderare de ani buni, iar UE a promis că va lua măsuri.

Suedia, țară care deține președinția UE, a anunțat că va pune pe agenda sa de mandat extinderea Schemgen. Însă până acum, țara noastră nu a primit nicio dată clară, ci doar promisiuni.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro