Connecte-R se află pe scena muzicii românești de ani de zile și are o mulțime de fani. Acesta păstrează o legătură strânsă cu cei care îi ascultă muzica și nu le refuză niciodată nimic. Însă, uneori atitudinea sa binevoitoare l-a pus în situații jenate. Cum s-a făcut de râs artistul în fața publicului?
În cadrul unei emisiuni de televiziune, Connect-R a recunoscut care a fost cel mai jenant moment din cariera sa. Acesta nu a avut loc pe scenă, ci chiar imediat după un concert. Artistul a mărturisit că mereu obișnuiește să facă fotografii cu fanii, lucru apreciat de către aceștia, dar și dăunător în anumite situații.
Artistul a declarat că unul dintre cele mai jenante momente prin care a trecut a fost atunci când în cadrul unei sesiuni foto cu fanii a interpretat greșit atitudinea a două tinere.
„Cel mai jenant moment pentru mine a fost un în care a zis că fac poze cu toată lumea. Am făcut, a durat mult, și la un moment dat, am văzut două fete, stăteau retrase într-un colt. Le-am făcut semn insistent să vină la mine, să facă poze și ele cu mine. Ele s-au uitat la mine și mi-au zis că doar așteaptă pe cineva, că nu vor să facă poză cu mine.”, a mărturisit Connect-R.
Cariera „ratată” a lui Connct-R
Connect-R este un nume apreciat în industria muzicală, însă puțini sunt cei care știu că acesta putea să urmeze o altă cale. Mai exact, artistul a jucat timp de șase ani fotbal profesionist și chiar părea că poate să facă o carieră de succes din asta. Din păcate, artistul a fost nevoit să renunțe la acest vis din cauza unor probleme de sănătate.
„A fost marea mea iubire și marea mea dezamăgire, în același timp. Aș fi fost un fotbalist extraordinar. Șase ani de zile am jucat fotbal profesionist, între 10 și 16 ani. Și, pentru că m-am născut cu o mică problemă la inimă, eram jucător de jumătatea reprizei a doua, tot timpul. Jucam vârf și eram foarte tehnic!”, a declarat Connect-R.